Sǎ fie doar exotismul gheişelor sau sunt femeile pur şi simplu fascinate de ideea de a fi prostituatǎ de lux? Indiferent care e rǎspunsul, un lucru e clar: femei de toate rasele şi de toate culturile, de la emancipata americancǎ pânǎ la kuweitianca înfǎşuratǎ în vǎluri au devorat pe nerǎsuflate Memoirs of a Geisha şi nu au încetat de atunci sǎ o discute, sǎ o promoveze şi sǎ o… viseze.
E aproape ciudat cǎ Citește mai departe
Obosit de a tot fi genial de unul singur, am decis sǎ ma abţin pentru moment de la comentarii legate de La Famiglia Bǎsescu, pentru a da o şansǎ şi unor tineri încǎ neconsacraţi dar promiţǎtori cum ar fi de exemplu CTP-ul, înainte de a-mi spune eu punctul de vedere definitiv şi irevocabil dupǎ care bineînţeles nu ar mai avea nimeni practic nimic de spus, ba, mai mult, ar rǎmâne toţi muţi şi transfixiaţi în uimire.
Revenind pe planeta Pǎmânt,vreau în primul rând sǎ semnalez cǎ Citește mai departe
Întrerupem fluxul necontinuu al ştirilor împǎnate pentru un incident semnalat de colaboratoarea noastrǎ fidelǎ, clarvizionara tanti Marcela. Se pare cǎ în viitorul extrem de apropiat un eveniment cu implicaţii nebǎnuite este pe cale a se produce. Îi dau cuvântul doamnei tanti Marcela:
“Vǎd un animal sacru, o felinǎ superbǎ, un linx… Presimt cǎ e o viziune inspiratǎ însǎşi de Mama Naturǎ. A, nu, e studioul Radio Lynx. Aşa, aud un sunet piţigǎiat, e o pasǎre, e un totem, mǎ simt îmbibatǎ de simboluri, de conexiuni… Încetul cu încetul, vǎlul se risipeseşte. Simt cǎ va fi un mesaj din Astralul Suprem… O, nu, e Viorel Gaiţǎ!”
Doamna tanti Marcela vrea sǎ plece. La insistenţele noastre a intrat din nou în “zonǎ” pentru a ne comunica urmǎtoarele: “Realizatoarea emisiunii îl întreabǎ pe Gaiţǎ: -Ce mai faceţi, bla, bla, bla, Gaiţǎ rǎspunde: -Bine, bla, bla, bla…, Gaiţǎ are o aurǎ roz-violetǎ, acesta e un semnal cǎ totul îi va merge minunat… Nu mai vǎd nimic… Ce … biiip???” Tanti Marcela iese din transǎ: “Au avut ǎştia panǎ de curent. Am plecat.” Noi: “Nuuu, tanti Marcela, nu ne lǎsaţi aşa. Trebuie sǎ ştim ce s-a întâmplat cu Gaiţǎ.” Tanti Marcela, se îmbuneazǎ şi continuǎ. La rugǎmintea noastrǎ a derulat filmul cu 20 de minute înainte: “E luminǎ din nou. În studio funcţioneazǎ doar un neon interminent ca în Alien 4.
Fiori tremurǎtori ma strǎpung. Simt cǎ ceva nu e în regulǎ. Şi nu e doar din cauza tavanului ciuruit şi a rachetei sol-sol neexplodate de pe biroul de emisie. E din cauza lui… Gaiţǎ!!! OMG! Gaiţǎ is down! I repeat, Gaiţǎ is down! Viorel Gaiţǎ e la pǎmânt, legat straşnic cu şireturile de la papuci, papuc peste papuc, pe la spate în cruce cu nod marinǎresc în stemǎ dublǎ. Ceva e fishy aici… În faţa lui realizatoarea emisiunii formeazǎ un scut uman eroic ce încearcǎ sǎ îl protejeze de cele treizeci de guri de machine gun-uri aţintite asupra lui. Iar în spatele acestui arsenal se aflǎ… Pare un terorist, pare un animal, pare un erou, e… Nu se poate! E Surikata!” Tanti Marcela cade epuizatǎ la pǎmânt… Revenim dupǎ ce se trezeşte Tanti Marcela.
Cum stǎteam şi meditam profund cât de plinǎ de farmec şi cât de liricǎ e politica româneascǎ, m-a izbit inevitabil fireasca întrebarea: existǎ domle vreun tip cool sau vreo tipǎ kulǎ în politica româneascǎ? Nu m-am putut abţine şi a trebuit sǎ-i dau curs acestei investigaţii de o însemnǎtate stringentǎ pentru clarificarea şi elucidarea definitivǎ a mediului politic românesc.
Ok, încep cu cineva din guvern, Cristian Diaconescu. Nu, nu sǎriţi, n-am zis cǎ e cool, în mod evident nu e cool, doar cǎ e singurul din guvern, care, privit prin nişte ochelari foarte foarte aburiţi, de cǎtre nişte ochi foarte foarte nefocalizaţi, eventual miopi, noaptea, la lumina unei lanterne stinse, prin ceaţǎ, bineînţeles dupǎ ce ai bǎut câteva sute de vodkǎ, într-o zi în care eşti foarte bine dispus, ar putea da impresia cǎ prezintǎ o urmǎ vagǎ de cool. Bine, asta nu înseamnǎ mare lucru îmi veţi spune, dar dacǎ îl puneţi pe domnul Diaconescu alǎturi de nişte monumente ale Anti-cool-ului cum ar fi domnul prim ministru Boc, domnul ministru Niţǎ, sau doamna ministrǎ Plǎcintǎ, deja veţi înţelege de ce îi acord atâta îngǎduinţǎ.
Simt o nevoie teribilǎ sǎ fiu rǎu, foarte rǎu, aşa cǎ am sǎ zic Elena Bǎsescu. Puteţi concepe cǎ într-un mod de-a dreptul blonav, ignorând în mod iraţional operaţiile ei estetice, comportamentul ei absolut penibil, şi bineînţeles pe taicǎ-su, fata asta, repet, într-un mod absolut bolnav, mi-e simpaticǎ? Ok, am sǎ tratez. A, bineînţeles, asta nu înseamnǎ cǎ e cool. Dar nici Paris Hilton nu e. Şi oricum, ea mǎcar încearcǎ. Iar dacǎ o punem şi pe ea alǎturi de personajele menţionate anterior, lucrurile în mod sigur nu mai aratǎ aşa rǎu. Ok, vǎd cǎ nu prea v-am convins. Hai sǎ vǎ spun ceva. Aţi fǎcut armata? Staţi şase luni în armatǎ şi dupǎ aia spuneţi-mi mie cum o vedeţi pe EBA. Am zis.
În sfârşit ajung la preferata şi aş putea zice chiar febleţea mea, Daciana Sârbu. Da, la ea cool-ul e la el acasǎ, tolǎnit foarte relaxat pe canapeaua de firmǎ, numai cǎ în mod evident, nu prea are cine sǎ-l aprecieze. Mǎ consolez cu gândul cǎ vǎzând-o prin parlamentul european, poate cineva a avut în mod efemer iluzia cǎ România e o ţarǎ civilizatǎ. Profit de ocazie pentru a-mi exprima aici regretul cǎ iubita mea Daciana s-a mǎritat(DEEEE CEEEE DACIANA, DEEEE CEEEE…???). Of, închei aici. În mod evident puteţi constata cǎ nu sunt umbrit de nici o urmǎ de subiectivism în a-i acorda titlul de cea mai kulǎ, chiar superkulǎ, tipǎ politicǎ, minunatei Daciana.
Noapte Bunǎ(of Daciana, de ceee, de ceee…?)
Deci dacă nu aţi înţeles acest clip extrem de explicit, să vă explic. El e Georgel, ea e Viorica, s-au întâlnit în Oklahoma, s-au văzut, s-au plăcut… Mă urmăriţi până aici? Ok, el strungar, ea coafeză, el pokerist inveterat, ea telenovelistă de carieră… Ce să mai vorba lungă? S-au hotărât să divorţeze. Cum adică “dar nu erau căsătoriţi”? De unde ştiţi voi asta? Ia mai lăsati-mă în pace, nu vă mai spun nimic. Aşa. Oricum el era gay, clar??? Şi era o poveste atât de frumoasă, of…
Într-o nouǎ erupţie de populism sǎlbatic, preşedintele Traian Bǎsescu a descins neanunţat în sala în care se aflau ziariştii acreditaţi la Cotroceni şi i-a urat un foarte cǎlduros La Mulţi Ani unei ziariste uluite care tocmai împlineşte 41 de ani. Preşedintele a nǎvǎlit în salǎ ţinând în mâini un platou superb cu un tort de ciocolatǎ pe care l-a oferit sǎrbatoritei impulsionând-o insistent sǎ îşi punǎ o dorinţǎ şi sǎ sufle în lumânare. Apoi Traian Bǎsescu, în stilul sǎu caracteristic a cooptat pe toatǎ lumea la declamarea unui energic La Mulţi Ani.
Dacă nu îmi dai un LIKE, ÎL VOTEZ PE BĂSESCU! 
!
Dacă ne dai un LIKE, TE PUPĂ NUȚI TOT ANUL! !
Am astǎzi un subiect care mǎ face din nou sǎ îmi doresc din toatǎ inima sǎ scriu mai bine ştiri calde din Burkina Fasso. Ok, e vorba despre Udrea şi am sǎ trec direct la chestiune în modul cel mai rapid şi mai puţin dureros cu putinţǎ.
Sǎ începem cu un fel de motto. Îl citez pe domnul Vanghelie: “Nu înţeleg de ce facem atâta caz. Avem senzaţia că Elena Udrea este mai ceva decât alţi ministri?”. Aţi observat cǎ am folosit “domnul Vanghelie”. Da, şi nu e întamplǎtor. Declaraţia asta şi altele câteva fǎcute recent m-au fǎcut sǎ-l respect în mod deosebit. Aş vrea sǎ comentez însǎ trebuie, din respect sǎ îi cedez din nou cuvântul domnului Vanghelie: ”Doamna Elena Udrea a ajuns în politică doar pe baza relaţiilor interpersonale cu Traian Băsescu.” Deja sunt înmǎrmurit. Îmi aduc aminte de un film. Avea un personaj, un tip solid absolut mut şi care dǎdea impresia cǎ nici nu ar avea prea multe de spus. În finalul filmului omul spune ceva atât de metafizic cǎ îi lasǎ pe toţi mascǎ. Aşa şi Vanghelie.
Aş vrea sǎ îmi spun şi eu pǎrerea sincerǎ despre Elena Udrea dar mǎ tem cǎ Vanghelie a spus deja totul. Ştie toatǎ lumea cine e Elena Udrea şi cum a ajuns unde a ajuns. Ştie şi totuşi nu se întâmplǎ nimic. În România a fi corupt, infect pânǎ la os şi totuşi intangibil a ajuns un fapt de viaţǎ, ceva universal acceptat. Ştim cine e cutare şi ce-a fǎcut şi mai ştim cǎ nu putem face nimic. Asta e ceea ce ştim. Însǎ asta nu înseamnǎ cǎ lucrurile nu pot fi puse totuşi în ordine. Însǎ motivele care determinǎ corectarea lor sunt la fel de infecte ca şi faptele care trebuie rectificate. Şi atunci ce facem? Ne uitǎm ca la un film cu mafioţi care îşi regleazǎ conturile între ei. E interesant într-adevǎr de privit dar nu pot sǎ simt nici un fel de satisfacţie când dreptatea e fǎcutǎ doar din motive politice, mai mult, chiar din ranchiuni personale. Nu sunt expert în eticǎ însǎ nici nu cred cǎ se poate numi dreptate un astfel de pǎienjǎniş.
Revin la Vanghelie: “Avem senzaţia că Elena Udrea este mai ceva decât alţi miniştri?”. Da, domnule Vanghelie, avem. Oricum, eşti simpatic când faci pe prostul. Elena Udrea va fi o piatrǎ de încercare mare pentru Bǎsescu. Şi oricum va fi, cred cǎ Bǎsescu nu va ieşi bine din asta.Chiar dacǎ scapǎ Udrea cu faţa curatǎ, tot vor rǎmâne multe semne de întrebare. Însǎ ca sǎ scape Udrea, Bǎsescu trebuie sǎ se batǎ public pentru ea. Ceea ce e un mare risc. Însǎ dacǎ n-o face şi Udrea o încaseazǎ rǎu, urmǎrile pot fi la fel de grave. Atunci Bǎsescu va trebui într-un mod sau altul sǎ se dezicǎ de ea. Întrebarea e: va şti Udrea sǎ se stingǎ în tǎcere sau cu ultimele puteri îşi va înfinge colţii pânǎ şi în mâna ce a hrǎnit-o cândva? Ramâne sǎ vedem…
Poftim, domnule Diaconescu??? Nu ar fi fost normal sǎ declaraţi: “Noi am fǎcut tot posibilul pentru a fi extrǎdat”? Sau nu vi s-ar fi pǎrut firesc sǎ spuneţi: “Noi am facut tot posibilul sǎ-i fie anulatǎ pedeapsa cu moartea”? Sau poate ar fi fost potrivit sǎ ne informaţi: “Noi am facut presiuni diplomatice, prin intermediul presei internaţionale, prin intermediul instituţiilor UE, prin intermediul organizaţiilor internaţionale, prin intermediul organizaţiilor pentru Drepturile Omului, prin intermediul a tot ce era posibil pânǎ am epuizat orice urmǎ de posibilitate de a-i fi anulatǎ sau cel puţin întârziatǎ pedeapsa cu moartea”?
Existǎ vreo altǎ variantǎ normalǎ posibilǎ decât declararea regretului profund pentru nereuşita acestui caz şi asumarea lui? Doar: “trebuia să respecte legile ţării în care se afla”? Sunt de acord cu lucrul ǎsta în principiu dar nu vi se pare cǎ pedeapsa cu moartea e puţin prea irevocabilǎ, puţin cam definitivǎ în cazul unui tânǎr despre care nu ştim practic nimic, un tânǎr de 23 de ani, plecat în lume sǎ-şi facǎ un rost şi despre care pǎrinţii au aflat acum cǎ a fost executat în China pentru trafic de droguri?
Poate ar fi trebuit sa îmi intitulez articolul: “Domnule Bǎsescu, pe ostaticul ǎsta l-aţi ratat!”. Poate cǎ dacǎ domnul Diaconescu ar fi fost informat la timp cu privire la situaţia acestui tânǎr, lucrurile s-ar fi transformat într-o nouǎ crizǎ a ostaticilor. Poate… Însǎ undeva la Ministerul de Externe informaţia s-a blocat. Şi nu este adevǎrat cǎ nu am fi fost informaţi de China. Ambasada României ştia la fel cum ştia şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava.
Însǎ Cristian Diaconescu nu a aflat la timp, sau nu avrut sǎ afle, sau cineva a crezut cǎ e mai bine sǎ nu se afle, sau cǎ nu o sǎ se afle… În orice caz acum e prea târziu. Andrei Negrea e mort. Şi ce poţi sǎ mai faci cu un mort? Nu mai e bun de ostatic de presǎ, nu mai e bun de nimic. “Trebuia sǎ respecte legile ţǎrii în care se afla”!
Da, e oficial, Miley Cyrus, năstruşnica eroină a serialului Hannah Montana, puştoaica răsfăţată a Hollywoodului, a cunoscut în sfârşit bărbat, a înroşit cearşaful, a spart gheaţa, a făcut marele pas… Trebuie să zic mai mult? Miley Cyrus nu mai e virgină!
Cine e prestigiosul, remarcabilul, memorabilul autor al acestui monumental act, vă întrebaţi…? Ei bine, nu vă mai ţin, recunosc, mărturisesc, nu e nimeni altul decât… eu. Da, eu, însumi eu, cu peniţa ascuţită a pixului, am comis faimoasa vizită în adânc.
Ascultă măi idiotule, da, ţie mă adresez, porcule şi nesimţitule, tu chiar credeai că am să mă cobor la nivelul tău, chiar credeai că am să scriu despre puştoaice dezvirginate doar pentru un amărât de rating? Ţie nu ţi-e ruşine măcar un pic? Cum poţi să te complaci în nivelul ăsta de animal? Cum poţi să dai click oriunde vezi cuvântul “virgină” ca un câine condiţionat ce salivează la comandă? Tu îţi dai seama ce uşor eşti de manipulat?
Realizezi măcar în ce hal se îmbogăţesc alţii pe spinarea ta? Ştii ce imperii se construiesc pe baza naivităţii tale? Bănuieşti cât de important poate fi un simplu click? Ai habar cât de mult poate afecta chiar echilibrul întregului univers?
Of, hai, întoarce-te la site-urile tale preferate, Miley Cyrus e încă virgină, ştiu că n-ai înţeles încă asta şi de aceea ţi-o spun, ştiu că ai încă multe întrebări, nedumeriri, dar lasă, vor trece… Şi ce mai contează acum? Miley Cyrus oricum nu va mai fi virgină într-o zi, şi atunci vei fi poate fericit. Hai, urmează-ţi drumul şi nu te mai uita cu privirea asta de viţel nealăptat.
P.S. Ok, a fost o glumă. Sincer şi eu mă uit după puştoaice.
DAR EU GÂNDESC ÎN TIMP CE O FAC!
DACĂ ÎȚI PLACE MILEY CIRUS, DĂ UN LIKE!
Mă cheamă Negruţu şi am 11 ani. Sunt ceea ce voi numiţi un copil al străzii. Dar de fapt voi nu prea ştiţi cu ce mă ocup, nu? Ei bine, cerşesc, fur, spăl parbrize, zgârii maşini, şi în cea mai mare parte a timpului o încasez. De la toată lumea. De la tutorii mei legali, a se citi cei care mă exploatează şi mă trimit la cerşit, furat etc., de la poliţie, de la bodyguarzi, de la alţi vagabonzi, şi într-un fel şi de la tine. Da, de la tine. Mă vezi zi de zi. Te uiţi la mine cu milă dacă stau în genunchi şi spun rugăciuni, cu dispreţ dacă te înjur că nu mi-ai dat bani, sau cu ură daca ţi-am furat telefonul de pe masă. Dar in final doar te uiţi. Ai putea să mă iei de pe stradă, să mă bagi într-o instituţie din aia, să mă educi, să mă culturalizezi, să îmi creezi un viitor. Să devin si eu un adaptat. Un integrat. Un om normal. Aş putea să fac şcoala primară, gimnaziul, liceul, facultatea, masteratul şi în final să am un job. Wow! Iţi dai seama??? Un job!
Numai că eu deja am un job. Eu la 11 ani câştig mai mult decât tine. Ce mai mult decât tine, mai mult decât un director. Tu în locul meu n-ai supravieţui o zi. În schimb eu sunt perfect adaptat. Tu te plângi de stress, surmenaj într-un birou cu aer condiţionat. În schimb eu rezist şi la condiţii la care nu fac faţă nici forţele speciale. Mai mult, dacă într-o zi îmi pierd job-ul, casa, nevasta şi ajung pe stradă, asta n-ar fi decât o altă zi normală din viaţa mea. În schimb tu ai muri. În chinuri.
Să iţi mai descriu câteva din minunatele avantaje ale faptului de a fi eu? Nu… Asta ar însemna deja să te fac să mă invidiezi. Şi tu ai lumea ta sigură, normalitatea ta, afişul tău în care te complaci şi în care te crezi un om ca toţi ceilalţi, şi în care eu sunt doar ceva supărător, ceva care n-ar trebui să fie, ceva care iţi deranjează puţin liniştea şi care n-ar trebui să existe. Dar dacă într-o zi afişul tău s-ar rupe? Dacă într-o zi lumea ta s-ar destrăma? Dacă ţi-ai pierde casa, familia, tot ce înseamnă viaţa ta? Ar fi groaznic, nu?
Pentru mine e doar o altă zi.
DACĂ NE DAI UN LIKE, AI NOROC TOT ANUL!