Tăieturi la montaj cu Imelda MarCocos

Suntem în mijlocul verii. Pe uliţele inundate ale Săuceştiului, de Bacău, blonda lui Cocos şi ‘ceata lui Piţigoi’, asistaţi de televiziunile anunţate din timp, îsi încep procesiunea de pomenire. Săteni bătuţi de soartă laolaltă cu guvernanţi nebătuţi de soare se înghesuie precum creştinii la moaştele sfântului Ilie, cel responsabil cu potopul din ceruri. Cizmele pescăreşti ale Imeldei şi părul strâns în coadă, cu cauciuri de prins leuşteanul, arată bine pe sticlă. “Daţi-mi un mop şi voi sprijini Săuceştiul !Aş putea, chiar, repeta scena din campanie. Dar mai bine, staţi liniştiţi în casă, nu mai faceţi circ degeaba, că vine şi Boc în spate. E adevărat, Ministerul nostru va aloca fonduri pentru indicatoare 3D, dar va finanţa şi casele specialiştilor, alea 2, 3, 4 câte or fi. Bani avem, nu vă înghesuiţi..”.

Stop cadru cu travelling circular. La o margine de pod, omniprezenta noastră blondă stă de vorbă cu ziariştii de la ‘Pescar Hoinar’ şi ‘Cancan rural’ . Le aruncă gratis, hodoronc-tronc, o informaţie pe surse despre lansarea brandului turistic de ţară. “Dacă tot aţi venit până aici, mai ales voi, cei de la Realitatea, am să vă zic vreo două, una că la sfârşitul lunii voi merge cu şeful la Shanghai, să lansăm poanta cu brandul turistic, şi a doua : să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu, adu banii la buget ca să nu mărim TVA la domnii sinistraţi. Iar eu, de azi, nu vă mai dau banii pe REGIO. Ba, mai mult, o să vă dau de gol…..”. Din studio, se bagă de două ori reclama cu REGIO şi, pentru că mai e timp, şi aia cu Shrek la spălătorie. Reporterul, cu căştile pe urechi, îl imită perfect pe Eddie Murphy spre stupefacţia celebrei blonde care nu aduce deloc cu Fiona…

Scena 3, ziua 1. Cadru larg cu maşini ieftine, închiriate de pe la Vitan Bârzeşti, chinuindu-se să răzbată din glod. Suntem la capătul satului şi al primei zile de filmare, chiar în mijlocul unei băltoace remanente. Maşina ministerialà se opreşte inoportun, un geam coboară. Din întuneric se iţeşte, aţi ghicit, Imelda care ne recită, taman în faţa camerei TV : “ Măi, puştulică, uite nişte dulciuri, dă-i şi lu’ băiatu’ ăla din spate “. Se taie la montaj replica ce ar fi trebuit să urmeze: “Iată grija Guvernului faţă de tânăra generaţie, mai ales faţă de copiii de sinistraţi. Dacă ăla cu Sony din spate e de la Antene, să nu-i dai bomboane cu surprize …”. În schimb, eu dau legătura la carul HD. .. Undeva, în curtea unei case inundate, pe o altă uliţă a puterii locale, şeful clanului de vizitatori zăboveşte la o clacă cu vorbe de specialitate: “Oameni buni, iarna nu-i ca vara şi nici ploaia ca zăpada, ar trebui să ne facem casele pe deal”, ” Al cui este câinele acesta, ce faci măi micuţule, latri ca mogulii ?”.…

Şi, ca şi cum nu ar fi fost destul, protagoniştii se întorc a doua zi la locul faptei, precum un crminal distrat, care a uitat să-şi ia înapoi ferăstrăul de lângă victimă. Ziua 2, scena 1. Un tataie din Săuceşti, de Bacău, păşeşte ţanţoş pe uliţele înnămolite, pe principiul că între două poate nu mai plouă. De-a dreapta, cu Imelda a lui Marco(co)s de la Dalli, de-a stânga, cu jaful de bicicletă recuperată din Siret la ultima viitură. Văzând că are succes şi este ‘live’, aruncă afectat cuvinte de ocară despre politica antediluviană. La rândul lor, observând că vocea poporului o ţine langa-n drum, staff-ul scormoneşte printre cutiile cu papuci şi îi face oratorului comunal un cadou pe două roţi, nou-nouţ şi perfect adecvat momentului. Omul din Săuceşti, de Bacău, posibil sinistrat şi vizibil emoţionat, nu ştie ce coarne să apuce mai întâi. ”Ia-o, bre, pe asta că e rusească… Faci turism rural, te plimbi cu ea prin sat. Când s-o mai trage apa. Hai să te pupăm !”. Tataia: ”Da’ dacă mă vede nevasta deseară la televizor ?”.

Scena 2, ziua 2. Mai încolo, lângă un şanţ proaspăt ecologizat, Imelda împarte pantofi cu toc la doamne fără galoşi. „Dacă nu mă încap, îi dau să-i plimbe nepoatele că io-s bătrână…” rosteşte, cu adâncă tristeţe în glas, o sinistrată din valea satului. Imelda, preluată imediat de “The Telegraph”, se riscă într-o concluzie: ”Femeile din Săuceşti, de Bacău, sunt moderne, (de azi) nu mai poartă galoşi” (‘Wellington boots’, nota trad.). În acest timp, în alt sat dar în faţa aceloraşi televiziuni, şeful dispozitivului aruncă în continuare vorbe grele, gândite din timp „Să lăsăm ţăţismele !”, „ Dacă eraţi asiguraţi, nu se întâmpla asta…”. Într-adevăr, poate se întâmpla alta. Un copil năstruşnic, scăpat de vigilenţa SPP-ului, dă mâna cu semeţul marinar pe ape revărsate şi îl apostrofează cu tupeu : ”Să nu-i luaţi pensia lui tătăica şi lui mămăica !…”. Astfel, telespectatorii pot afla cu surprindere, chiar din gura unui copil, că încă a mai rămas ceva de luat.

Între timp, se face de ora exactă cu buletin de ştiri. Răsuflăm usuraţi şi dăm legătura. Cică apele se liniştesc şi se retrag. La fel facem şi noi. Nu de alta, dar se anunţă alte alaiuri cu Tatulici şi Dan Diaconescu. Urmează un reportaj în direct, chiar din faţa a ceea ce a mai rămas din primăria Săuceştiului. De Bacău.

Farmecul discret al vuvuzelei

Susurul izvorului, târâişul şarpelui, bâzâitul bondarului, boncănitul cerbului, oftatul elefantului. Tot atâtea sunete componente ale miraculoasei simfonii a naturii. Dar, pentru că toate la un loc trebuie să poarte un nume, le vom spune simplu :sâsâitul vuvuzelei. Drept pentru care, abia acum putem aprecia, la adevărata valoare, bunul gust din creaţia poetului nostru anonim şi meloman, pus veşnic pe chef.: „Fluieraş de soc, mult zice cu foc, fluieraş de fag, mult zice cu drag !”.Và mai amintitţi ?E clar, astăzi va fi moment artistic. O dăm ori în poezie, ori în fluierat…

La început, a fost un scâncet de copil, un ciripit de pasăre ciripitoare, a fost vuietul savanei şi chemarea oilor la muls ori a berbecilor la jugănit. Cine nu a suflat, nici nu mai contează în ce şi unde, măcar o dată în viaţa lui ? Cine nu a auzit, fără să il vadă, de saxofonul lui Clinton, de cimpoiul lui Stoicikov, naiul lui Zamfir, vioara lui Mădălin, taragotul lui Fărcaş ori colecţia de tromboane a contemporanului Boc ?Se pare că vuvuzeaua, mult hulita soră vitregă a buciumului mioritic, a fost izgonită abia de curând de pe ‚zbuciumatele’ noastre meleaguri.

Vuvuzica, această fioroasă ‚dinozaură’ pitică a jurasicului goarnelor populare, maiestuoasă strămoaşă a ocarinei lui Ion Lăceanu, a solzului de peşte oceanic din comunismul târziu, ca să nu mai vorbim de frunza cu peţiol de mesteacăn, este martoră netăcută, ba chiar asurzitoare, a istoriei noastre multimilenare. Rimează, nu ?De aici, poate, şi nemuritoareele versuri contemporane la care ne riscăm :”Vuvuzică, vuvuzea, zi-i lui Boc s-o şteargă de la uşa mea!”.

În vremuri demult apuse, ea, vuvuzeaua, cumătră cu tulnicul, anunţa dacii din opoziţie când se îmbătau colegii lor, romanii de la putere, sus pe dealurile Orăştiei ori în pădurile Snagovului şi se dădeau de-a dura cu guvernul la vale. De altfel, nici nu aveau încotro, pentru că romanca de Udrea nu aprobase ,telegondola lu’ Ridzi’, întrucât ea dădea în lucru drumuri, poduri, viaducte şi parcări doar la băieţii deştepţi cu cocoşei (de aur), prieteni cu arhitectul antic Apolodor Videanu din Ciofliceni.

Puţină lume ştie că, dacă nu exista fermecătoarea trompeţică horror, prostimea din Dacia Minor nu auzea de tăierea neconstituţională, fără subvenţie, a viilor producătoare de zaibăr ale lui Burebista. Noroc chior cu tac’su Scorillo al lu’ Decebal care trăgea pe gornetul vuvuzelei în timp ce frac’su boteza, obicei păstrat şi azi, loazele de romani direct în butoi. Mai târziu, tot aşa s-a aflat şi de fuga otomanilor cei răi, cu bir cu tot., care este adus înapoi, astăzi, de nepoţii lor, turcii cei buni cu şaorma de lângă Gara de Nord…

Anul 2010.. Undeva, pe un alt deal, al Cotroceniului,. o mână de tăietori de salarii, urmaşi ai cotropitorilor de ieri, fluieră a pagubă, ajutaţi de vuvuzele tricolore. Departe, în vale, dacii liberi aşteaptă, cuprinşi de farmecul discret al sunetelor sâcâitoare, să mai pice câte ceva. Sau… cineva.

Copârşeul

Orice participant la protestele cu cântec din faţa Guvernului, fie el pensionar sau simplu viitor fomist, ştie că la miting recuzita este obligatorie. Acolo nu te duci oricum, mai ales că s-ar putea să nu te mai întorci. Orice om pus pe scandal trebuie să aibă o dotare minim acceptabilă, pentru a fi credibil şi a nu face prezenţă ca pinguinul moţat. Astfel, este ‘trendy’ să porţi cămaşă în carouri, exclus floricele ori cravată, şapcă roşu de pesedeu, fluier plastic în gură, seminţe dovleac în buzunar şi copârşeu. Musai, copârşeu. În caz contrar, rişti să nu te bage în seamă nicio Antenă. Cât despre jandarmi, àştia nu vor da nici măcar un baston pe tine dacă nu ai copârşeu pe umeri. Chiar dacă în materie de obiecte uzuale la proteste legale, moda e în permanentă schimbare.

De când cu tăierea bugetarilor şi eradicarea vârstnicilor, scenografia grevelor s-a îmbogăţit simţitor. Ieri, de exemplu, vis-a-vis de Cotroceni, “Casa de Pensii Galaţi” a lansat ţinuta de vară heavy-metal pe bază de lanţuri Sidex cu gorniţe vuvuzele. Deşi creaţiile „art nouveau” se iţesc curajoase, tot bătrânul sicriu de lemn face furori. Hulit de unii, a rămas în topul prezentărilor din Piaţa Victoriei. Desigur, tendinţele în creaţia coşciugelor de miting sunt dintre cele mai diverse. În ultima perioadă, au apărut modelele mini, eco, natur, cioplite direct în scânduri rupte din gard, din polistiren reciclat din ghenă sau chiar din carton de la cutiile de ghete cumjpărate cu ocazia ultimei Revoluţii (vezi foto). În ele se aşază cu grijă, în funduleţ, o păpuşică ciufulită, abuzată vădit de proprietari, căreia i s-a dat parţial foc la păr, a fost mânjită gospodăreşte cu vaselină de strung şi a fost tatuată sadic, cu briceagul. Se folosesc, fără jenă, arhetipuri, simboluri, ba chiar cuvinte obscene, cum ar fi :Boc, Băsescu, Blaga. Sau, chiar, Udrea. Observaţi că nu mai există bun simţ, limită artistică şi nici respect faţă de doamne. Păpuşile, ca şi păpuşarii noştri, nu se îngrijesc de asemenea detalii.

Pentru scandaluri cu mii de participanţi, există piese-regină ale colecţiei de copârşeie, bijuterii în materie, piese haute-couteur, adevărate rochii de mireasă ale prezentărilor de coşciuge din timpul protestelor. Prezentatori cu aură intelectuală şi cu dare de mână, de meserie dascăli, poartă ţanţoşi pe umeri, prin faţa Ministerului Educaţiei, ditamai sicriul lăcuit din lemn de corcoduş, cu mânere inox, împrumutat de la pompele funebre „Matache, în nume colectiv”. Desigur, această piesă este frumos impopoţonată cu accesorii, brizbrizuri, zurgălăi şi alte zdrăngănele. Astfel, pe lângă obiectele de inventar din interior, plasă albă de tiul, hârtie grofată de Zewa, pe din afară se lipesc postere cu Berceanu, Boc, Udrea, Blaga luaţi la pachet. De unde putem deduce că românul s-a născut poet şi va muri, probabil, inventator. Aşadar, la noi s-a lansat, în premieră mondială, copârşeul multipersonal, bun pentru 2, 3 sau chiar tot Guvernul. Este universal valabil, atotcuprinzător şi prezintă confort sporit. Nu se fac discriminări pe bază de tupeu, afaceri cu statul sau sex..

Apropo de sex. Oricum, prezentările cu scandal au loc, de regulă, ziua. Aşadar, nu ne apucă 12 noaptea cu copârşeul pe umeri, niciodată. Orice s-ar întâmpla. Şi oricât cash ne-ar oferi Dan Diaconescu, în direct, ca să trecem şi pe la dânsul. Sau Ogică, pe la noi. Mersi. Poate… altădată. Vă invităm, totuşi, de pe acum la următoarea tăiere de salariu din iarnă, când vom lansa copârşeul cu felinar şi artificii, pentru mitinguri nocturne. Pa. Să nu mă uitaţi niciodată !

Cireada fraierilor

Zilele vieţii noastre se petrec în griji continue. Adesea, ne întrebăm de ce nu ne ajung banii pentru plata întreţinerii sau a ratelor, de ce durează atât criza blestemată, de ce copiii poartă cizme în mijlocul verii, de ce ne simţim striviţi, ignoraţi, umiliţi, de ce ne certăm cu toată lumea, de ce nu suntem fericiţi sau, cel puţin, mulţumiţi? Desigur, de răspunsuri meşteşugite nu ducem lipsă. Şi nici de manipulare. Deschideţi, dacă mai aveţi, televizorul şi aruncaţi o ocheadă pe orice canal de ştiri. Tot ce veţi vedea acolo va rezona în fiinţa dumneavoastră. Emisiunile acelea au denumiri ciudate iar noi le-am botezat în scopuri editoriale, într-o tentă pleonastică şi în criză de inspiraţie, “Programe de Păcălire a Fraierilor” sau, mă rog, de “Îndobitocire Calificată a Vitelor“.

În fiecare zi, aruncă-i fraierului, din plin, modele de viaţă, fel de fel de umbre colorate care-şi afişează huzurul prin palate clădite pe vinovata noastră nepăsare. Simplii fermieri sau neîmplinitele profesoare au ajuns miliardari în scripte ori manageri de top în firme multinaţionale. De acum încolo, identificarea cu personajele celebre va fi foarte uşoară. În fond, şi eroii din ecrane au aventurile lor lumeşti, trântesc prăpăstii pe unde apucă şi au necesităţi de bază, exact ca noi, întocmai ca fraierul de rând. Oamenii “mari” sunt chinuiţi de fantasmele cirezii, mănâncă ce pasc şi vitele, dau bani la săraci în faţa camerelor, devin cuvioşi la un semnal, ba chiar, dacă este nevoie, intră la puşcăriile destinate prostimii. De acolo ies, desigur, în lumea fraierilor, pentru a continua lupta cu corupţia, atât în ţară cât şi aiurea, în lumea largă.

Fraierul se regăseşte în tot ceea ce face starul din media, chiar dacă duhoarea ghenei de bloc îl sufocă iar câinii îl înconjoară în stradă. La plata facturilor, rezultatul adunărilor şi scăderilor îi dă zilnic palpitaţii. Nicio problemă, avem remediu. Doctoriţa insipidă din reclamă ţine licitaţii şi oferă, către toate vitele, algocalmine pe veresie. La “Alimentara” din colţ, ” cel fără de nume” poate mărturisi şi altor fraieri cât de apropiat este obiceiul lui culinar de al celebrităţilor. Însăşi Nadia Comăneci consumă margarina pe care speră să o poată cumpăra şi el, dacă nu se va mări TVA-ul până va ajunge în faţa vânzătoarei.

Explică-i vitei, în orice pauză de publicitate, cum să îşi ia un credit de nevoi, care sunt băncile cele mai adevărate, fără comisioane ascunse, în care nu a avut loc niciun jaf la lumina zilei, niciodată. Pune-l să dea fuga, bagă-l în jug la o adică, dar arată-i drumul către interesul tău şi falimentul lui. Ca să fii sigur de reuşită, aruncă-l în faţa fraierului pe însuşi Dan Bittman şi pe baba lui trăsnită, împreună cu “scheleţii” dansatori. Desigur, dacă toţi viţeii şi toate junincile au telefon mobil, tu musai trebuie să îţi mai iei unul, la care să vorbeşti până nu mai poţi. Pentru că aşa face şi ditamai Ghiţă Mureşan cu Ana Lesko a lui, cu tot.

Arată-i fraierului, de sute de mii de ori, cât de grea e viaţa la greci, la bulgari, la ruşi şi bieloruşi, cât de mult ne subjugă FMI-ul, dar nu uita să oferi în exclusivitate pentru vite, la “breaking news”, încă un barosan încătuşat. Peste câteva luni, când şmecherul va fi din nou liber, dă-i fraierului desene animate cu Tom şi Jerry, emisiuni cu viaţa piţipoancelor de provincie ajunse soţii de miliardari, posesori oneşti de vile prin păduri periurbane. Sugerează-i, astfel, fraierului că pentru a trăi bine e suficient să muncească cinstit la alţii ori să cunoască pe cine trebuie, la momentul potrivit, aici. Ruşinea, bunul simţ, gustul elevat nu sunt puse la loc de cinste în lumea asta. Şcoala, nici atât. Dacă va renunţa la TV, măcar în noaptea dintre ani, fraierul nostru se poate retrage alături de gândurile sale, într-o petrecere decentă. Marean, idolul fraierilor şi stăpânul inelelor, dar şi al vitelor, îi va oferi, cu generozitate, un loc lângă scena cu baloane gratis.

Toate au o limită, însă. Odată speriaţi bine cu neliniştile zilei de mâine şi tâlharii nopţii de ieri, vitele trebuie băgate în ţarc, încolonate, înainte de a fi adormite şi a le fi mulse voturile. Viaţa lor se va schimba în bine. Repetaţi după mine, vă rog: “Vom trăi bine !”. La fel de bine ca Iri, ca Gigi şi ca Moni, ca blonda lui Bote sau ca Bahmu a lui Prigo. Aşa va fi, cu siguranţă. Orice s-ar întâmpla. Chiar dacă vom muri cu toţii între timp.

Cine face ouă ?

“Reuters” anunţă apariţia pe piaţă a oului sintetic chinezesc care imită perfect oul natural.

După o viaţă întreagă de chin, am reuşit să realizez ceva cu adevărat remarcabil. Am făcut un ou. O să spuneţi că şi chinezii fac ouă, ce mare brânză ?. Mă rog, spre deosebire de mine, ei fac ouă mici, galbene şi ovale, din numai 7 substanţe chimice, Ale lor copiază exact produsele galinaceelor, sunt comestibile şi dau puţină demenţă. Sau mai multă, depinde de pofta omului. Eu fac, însă, superouă fantezi . Numai dacă vreau, desigur. În plus, le livrez gata încondeiate, chiar dacă am avut nota 4 la desene pe asfalt. În general, clienţii mei îşi aleg aspectul oului din cataloagele de prezentare. Astăzi am primit o comandă “art nouveau”, inspiraţie Bălaşa, cu fete blonde pe inorog. Pretenţii absurde, bineînţeles. Aşadar, eu o să le văruiesc simplu, în roşu, peste frunze de palmier. Am lansat, deja, producţia de serie în boxa de la subsol. Ouăle mele, mă scuzaţi, sunt generoase. Învelişul lor exterior, respectiv coaja, are compoziţie poliester, pentru economie de calcar. La rândul lui, calcarul astfel economisit este redistribuit la construcţia autostrăzilor de anul acesta. Plus pasajul Victoria şi casele ANP de la ţară. Trebuie să vă mărturisesc că odată cu apropierea sărbătorilor pascale, primesc multe solicitări, dar nu mai am cianură pentru aroma de migdale din reţetă. Păcat de voi.

Produsele mele sunt foarte apreciate de gospodinele tinere. Numai Agenţia Sanitar-Veterinară plânge în pumni Ar vrea să mă ardă la buzunar, dar eu nu sunt papagal. Şi nici fazan. Chiar dacă fac ouă. Ouăle mele au certificat de provenienţă coteţ rural cu pedigree, sunt ştampilate. nu mă întrebaţi cum, şi nu au gripà aviară, pentru că eu nu sunt pelican, v-am mai spus. Şi nici bâtlan cu gâtul verde ori Gaiţă de la “Camera Ascunsă”. În plus, m-am imunizat recent contra gripei porcine. Dar asta este o altă invenţie. Drept pentru care, Agenţia moare de oftică: nu mă poate amenda sau vaccina forţat, oul meu nefiind de animal. De aia au apelat la massmedia aia bolnavă, cu moguli. Într-o seară, au trimis câteva paparaţe, cu minte de bibilică, să mă filmeze în timp ce făceam primul ou prototip. Din cauza lor nu am ajuns nici la Salonul bulgăresc de invenţii de la Jeneva. A doua zi, a apărut următoarea ştire la “Idei agricole”, de la “OuTV”: “Vestitul inventator nebun (adică eu, nebun !) şi-a deschis magazin cu mâncare de sinteză poliester şi vinde “ouă de casă” cu Bălaşa, natură moartă în car cu boi vii, de Grigorescu, colecţia Zambaccian”. Că de aia a trecut şi săracul Adrian Năstase pe prepeliţe. Ca să nu-i mai numere Garda Financiară celelalte ouă. Pentru că am uitat să vă spun, şi el are din alea mici, nu ştiu de unde. Ce mică e lumea !

Ouăle de poliester au rezistenţă sporită, se pot remaia, vulcaniza, recicla. Desigur, se pot consuma sub formă de omletă, dar se lipesc. Se lipesc rău de tot. În acest caz, aruncaţi tigaia. Puteţi să le faceţi ochiuri. Eu le fac şi gură, şi nas. Se consumă natur, fără sare (asta vă mai trebuie !), la micul dejun, prânz şi seara. Au un mare avantaj: pot fi ţinute la temperatura camerei. Până se înverzesc. În plus, nu fac pui oricât le-aţi cloci. Datorită conţinutului bogat în aminoacizi şi plumb, au o greutate specifică mare şi nu mai aveţi nevoie să furaţi la cântar. Vă spuneam că ouăle mele “poli-isterice”, aşa cum le dezmierd eu, spre deosebire de ouăle clasice, banale, pot fi făcute şi rotunde. Nu este de dorit, deoarece nu mai seamănă a ouă. De asemenea, nu recomandăm ouăle fierte. S-ar putea să miroasă a cauciuc ars şi să vă treziţi cu Garda de Mediu pe cap. Se livrează ambalate în TIR-uri, cu instrucţiuni de folosire şi antidot. Nu au contraindicaţii. Dacă ţineţi neapărat să le ciocniţi, deşi nu aveţi motiv, folosiţi ciocanul de şniţele sau toporul. Puneţi-vă o dorinţă în gând, după care rostiţi ultimele cuvinte, înainte de a muşca: “Şi omul face ouă !“. Dacă aveţi noroc, veţi prinde şi răspunsul : “Adevărat se ouă !”

“Şopingarul” aka “Eu când vreau să cumpăr, cumpăr !”

"Şopingarul" aka "Eu când vreau să cumpăr, cumpăr !" Amintirile Epocii de Aur te copleşesc, încă. Foamea din tine, închipuită sau nu, te îndeamnă la explorări de noi orizonturi comerciale. "Cine-verite"-ul, operele lui Fellini pâlpâie în faţa documentarelor despre tine, cumpărătorule român de vârsta a doua, fost mâncător de pui violeţI. În jurul tău, bătrânei goniţi de acasă, de fantasmele sfârşitului de Eră a Bunăstării, se bulucesc pe uşile grandiosului Mall din capitală. Ponturile pentru excursia tematică ţi le-ai procurat, desigur, din timp. La Sun Plaza se dă astăzi…’promoţie’. Şi chiar dacă, prin absurd, nu s-ar da nimic, farmecul cozii ceauşiste nu are egal, e ceva ce nu poate fi savurat oriunde, oricând, oricum. Obiectivul paraturistic merită toţi banii pe care i-ai avea, dacă nu i-ai aşeza zilnic, cu grijă, sub saltea. Locaţia de şoping trebuie vizitată, însă, respectând un ritual strict…

.
După câteva încercări ratate, se dă, în sfârşit…startul la cumpărături. Striveşti, dus de val, jandarmul de la intrare de termopanele uşii şi te repezi în primul snop cu baloane care se iţeşte în cale. Înşfaci, în treacăt, ce culoare îţi vine la mână. La o adică, e bun şi băţul de plastic pentru vânturat murături, iarna, sau la tras draperia din balcon când trece vidanja lui "Prigo", vara. Doar nu ai venit din Crângaşi în Piaţa Sudului, cu metroul, ca să te întorci acasă fără, măcar, un băţ în mână !. Îţi revii după ce te împroşti sub nas cu o fiolă de prezentare din parfumul ‘Di’Or ŞanHai’ şi încerci să îţi reaminteşti pontul. Aha, cică se dă ulei vărsat la ofertă. Şi pentru că nu ai aruncat toţi banii mărunţi în metrou, cauţi din ochi obiectivul cu reduceri. Din cauza traficului aglomerat, cineva a călcat pe un bax de la Bunica…

.
Satisfăcut, îţi pui punga ecologică de 1 leu în băţul cu ce-a mai rămas din baloane şi pleci în drumeţie. Prin Mall. Cu "m" mare. Sejurul petrecut la Plaza îţi oferă, la greu, atracţii şi surprize incluse în preţ. Dacă ţi se face foame sau sete, ai parte, all inclusive, de eşantioane ‘free’ servite în forme şi pahare micuţe, de către fete simpatice, mascate în prinţese cu pitici. Paharele sunt de unică folosinţă dar şi răsadurile de arpagic se simt bine în ele. Prinţesele sunt fulltime. Aveţi grijă, totuşi, să nu vă păcăliţi. Să nu gustaţi prea mult din eşantioanele de coniac. Sunt mai mult de decor, aşa. Atenţie şi la prăjiturile-reclamă, să nu conţină coji de nucă.

.
Dacă ai obosit, că de îmbătat nu poate fi vorba, te poţi relaxa la concertele ‘Shaggy & Roxy manelista’ -live sau te poţi da cu scările rulante, ca să vezi cum e în telegondola din Piatra Neamţ. Eu am fost cinefil în tinereţe. Acum, la bătrâneţe, am şansa să văd câte afişe de filme vreau eu. Sunt 15 cinematografe în Mall, vă daţi seama ?. Dacă aş avea ochelarii de citit apometrul la mine, aş viziona şi distribuţiile. Actorii sunt alţii, însă, s-au schimbat. Ce mai încolo şi încoace, mă simt minunat în Plaza. Distracţia e la liber. Parcă aş fi la spa, în Eforie Sud, cu bilete reduse prin Casa de Pensii. Te plimbi toată ziulica cu traista în băţ, fără nicio grijă, cât vrei şi pe unde vrei. Magaoaia asta are 8 hectare cu minunăţii la care nici nu visai pe când mâncai Eugenia cu mentosan şi soia…

.
În plus, în Mall e cald şi bine. Trebuie să ai grijă, doar, să te scoţi de la întreţinere cât timp voiajezi printre raioane. La întoarcere spre casa ta, seara târziu, dacă ţi-au mai rămas nişte monede de la cărucioare, poţi vizita şi Buticul. Noul Butic al Parlamentului, adică. Trebuie să ştii că ăia au alte trasee turistice. Urci dealul, ocoleşti Casa Poporului de 3 ori şi dacă vezi că nu se dă nimic gratis, mergi cu tupeu la raionul de suveniruri, unde poţi arunca în punga fără fund, ce vrei şi cât poţi căra. Ieri, am trecut şi eu pe acolo. Am luat botoşei cu Roberta, iconiţe cu Hrebe, trombon cu Mădălin, antenă cu Voiculescu, ţeapă cu Boc. Plus, la superofertă, multă hârtie roz parfumată, din halele cu toalete. După ce am devalizat Buticul Parlamentului, am făcut o oprire scurtă şi în Cotroceni, să mă dau pe gheaţă. La Mall, nu la Palat. Acolo nu e bine să te dai cu nimeni…

Târziu în noapte, mă regăsesc, puţin bulversat de întâmplările zilei, în apartamentul a cărui existenţă, parcă, nu o mai înţeleg. Mă simt, la vârsta mea, un turist şopingar împlinit. Mâine, o voi lua de la capăt, fără doar şi poate. Se anunţă cod portocaliu de îngheţ în timp ce atâtea locuri exotice de cheltuit bani, din ţara asta, rămân neexplorate. Tocmai acum când e la liber, în sfârşit. Nimeni nu te obligă să mergi în excursie, la cumpărături, într-un singur loc, ca pe vremuri. Nimic nu mai e pe cartelă. E un nonsens. Întinde mâna, doar, şi totul poate fi al tău !. Na, că am început să gândesc în reclame…Mai bine, mă retrag la somn. Mâine, plec într-o o croazieră prin Cora şi un safari la Bricostore. Aţi văzut. Eu când vreau să cumpăr, cumpăr !

AVATAR

Comunicat oficial: “Guvernul ar putea taxa accesul în “Second Life”- România”

O fascinantă inovaţie tinde să ne schimbe viaţa. Un nou program dă aripi Internetului. Milioane de oameni de pe planetă apasă butonul “Turn on “ al calculatorului, îşi aleg un avatar şi pătrund curioşi în…”Lumea Virtuală”. Practic, încep o existenţă paralelă în această “Pandorra” a World Wide Web-ului. Acolo, în acea lume, te poţi căsători cu cine vrei, fără să ştie nevasta reală, cea care-ţi trage noapte de noapte pătura de pe tine. Cu ocazia soţiei virtuale, ai şansa să îţi alegi şi un naş de împrumut. E la liber. Aici, dacă nu te încuscreşti cu Bercea Mondialu, nu faci doi bani. De aur. Numai familii fericite există în virtual. În caz de scandal, îţi poţi trimite de urgenţă soacra, cu un simplu click de mouse, direct în Insula Paştelui cu sejur până-n postul Crăciunului. În realitate, în casa ta, e de preferat să nu încerci croaziera asta. Acolo, pe “Pandorra”, mănânci ce vrei: momiţe de grizzly, un hipopotam roz ori o girafă la rotisor. Te poţi îmbăta, în sfârşit, fără să te doară capul. Dacă vrei, te tunzi punk cu toate că, privindu-te în oglindă, rişti să descoperi că ai chelit de 20 de ani. În “Second life” există biblioteci întregi cu senzaţii tari. Poţi să intri, de exemplu, la închisoare, să vezi cum e. E rece. Aşadar, avem dreptul să visăm cât vrem în “Second Life”, chiar şi fără etnobotanice.

În domeniul fotbalului, programul are tutoriale cu posibilităţi de dezvoltare nebănuite. Giga de mega, de nano biţi. De exemplu, dacă te plictiseşti, bagi un FIFA 3000 sau îl goneşti pe Mitică de la Ligă. Chiar dacă vei descoperi că nu şi-a dat demisia, în viu. Ai şansa să îl schimbi până şi pe Copos de la Rapid, dar să accesezi în prealabil blogul său personal. E posibil să ceară stadionul în concesiune tocmai în acel moment. Dacă iubeşti natura, poţi fi în “Second Life” pescar amator sau cioban profesionist, pe islaz la Voluntari. Ai dreptul să baţi câmpii cât vrei, să petreci pe muzică de fanfară şi să fii petrecut cu poliţia călare şi cai mascaţi. Cu bodyguard sau fără, cu Merţan ori cu şaretă, mergi cât e ziua de lungă, ca vodă prin lobodă, cu mâinile în buzunar, prin lanuri de trandafiri violeţi. Nu se sesizează nimeni. Dacă eşti supărat pe viaţă ori cleptoman închipuit, poţi face să dispară orice: bancomate, valize, seifuri, Bancorexuri, Caritasuri, FNI-uri, autostrăzi şi gări de tren. Asta e permis s-o faci acolo, in web. Aici, la noi, nu poţi face să dispară decât PETROM-ul.

Nu e mirifică “Lumea Virtuală” ? Şi e gratis, oriunde pe glob. Numai la noi, Guvernul va introduce TVA pentru cei cu viaţă “dublă”. Dacă vrei să visezi, trebuie să plăteşti. Avatarul nu e “moca” şi nici purtător de dobândă. Apropo de vise. Poţi să dormi cât vrei acolo, pe lumea “cealaltă”. Dacă nu te simţi bine, te duci la doctor. De preferat, dincolo, în web. Aici, la noi , te cheamă ei, din când în când, să îţi bată genunchiul şi, mai ales, obrazul. Îţi extragi câte măsele vrei, în virtual, în timp ce-ţi rozi ciolanul din fasole, în cruda realitate. Numai acolo se câştigă milioane la “6 din 49″ în timp ce, aici, extragerea se amână din cauza ploii. Periodic, au loc şi alegeri prezidenţiale. Mare grijă, însă, pe cine votezi. Să nu îl alegi pe Geoană, acolo, şi să afli că a ieşit Băsescu, aici. Sau viceversa.

Obosit de atâta “Lume virtuală”, trag furios partea mea de pătură şi sting lumina. Încerc să adorm, numărând oi. Turme întregi de oi. Într-un târziu, ajung la 1001. Sar din pat… Fruntea îmi este transpirată. Mâinile îmi tremură iar un gând negru mă cuprinde instantaneu:… oare cât voi plăti TVA pentru 1001 oi ?

Mâncăritul

Ne-am săturat de E-uri. Sau, mai bine zis, ne-am săturat cu E-uri. Şi dacă nu ar fi fost destul, Guvernul ne-a mai băgat pe gât un bir. Mâncăritul, ca o urmare firească a fumăritului şi a văcăritului feudal. De aici şi până la fandacsie nu a mai fost, însă, decât un pas. Căutăm nod în papură, ba chiar facem şi glume pe seama bietei taxe, ca şi cum nu ar fi introdusă pentru sănătatea noastră. S-a ajuns până acolo încât bănuim executivul de practici injuste, că ar dori să ne bage mâna în buzunar şi să ne ia şaorma de la gură. Atâta zbatere culinară pe baza unei biete taxe financiare, rar ne-a fost dat să înghiţim. Ni se recomandă, de către obscuri guru vegetarieni, dieta bazată pe legume şi fructe proaspete, fără să ni se spună de unde să le procurăm. Probabil că din hypermarket, ca să contribuim la creşterea PIB-ului Turciei, nu-i aşa? Alţii, şi mai ecologişti, ne sfătuiesc să mâncăm varză creaţă românească, de grădină, dar uităm că este stropită cu apă din fântăna în care colcăie nitriţii. Pseudospecialiştii în nutriţie recomandă, chiar, folosirea în supe a ciupercilor Pleurotus. Adică, din acelea cultivate pe gunoi de grajd de la văcuţe, care mănâncă nutreţuri combinate, care conţin vrejuri de soia modificată genetic, plouate de ploi acide, prăfuite de vânturile Bărăganului, legănate de cutremurele Vrancei şi iradiate de microundele de la telefoanele mobile. Halal, specialişti !

Şi eu m-am săturat de E-uri. Câteodată, mă şi mir cum am ajuns până la vârsta asta. La micul dejun mâncam, odată, fulgi de porumb bogaţi în stearat. De magneziu, nu orice fel de stearat. Un sandviş cu ceva MLM şi unt cu succinat îmi era de ajuns să mă satur înainte de a înghiţi, ca să nu sughiţ, un ceai negru cu puţină sibutramină, plus aspartamul încorporat. Aşa, de gust. Şi pentru că mi se părea cam dulce , dădeam pe gât, a la longue, un pahar de suc plin de mitrozină, gumă arabică cu acid citric, numai bune la sănătatea omului. Cel puţin aşa scria pe etichetă. “Consumaţi cu încredere produsele noastre naturale”. La sfârşit, adică la sfârşitul textului micrometric parcurs în fugă, identificam elementele hrănitoare care aveau să-mi ţină de foame tot restul zilei: crestina, E 120, ciclamatul, ascorbicul, benzoatul şi deliciosul acetsulfam. La prânz, pentru că nu aveam timp să ajung acasă, îmi preparam la serviciu o supă instant bogată în betacaroten cu urme de allium (ceapă). Seara, după o zi obositoare, mă delectam cu o infuzie de slăbit indiană, din plante proaspete, ambalate pe vapor, bogată în toate cele necesare organismului şi, mai ales, în E-uri.

Drept pentru care, am hotărât să fac un experiment. Pe pielea mea. Sau, mai bine zis, pe burta mea. Pentru început, am procurat din zona Fundulea un pumn de seminţe certificate din specia lăptuca prostului. Le-am pus într-un ghiveci cu mraniţă de la florărie, după care le-am supravegheat toată iarna. Le-am udat numai cu apă plată de Bicaz şi le-am cântat numai de Marius Ţeicu. Într-o zi, când am considerat că a venit timpul şi s-a făcut lăptuca mare, am sacrificat recolta de Fundulea într-un castron de Cucuteni, ca să fie tacâmul complet si natural. Am adăugat cu atenţie un praf de sare de mare şi o lingură de oţet, musai fermentaţie din vin, de Tecuci. Am savurat, plescăind de plăcere, această “salată natur 100 %” şi am răsuflat uşurat. Scăpasem, în sfârşit, de obsesia E-urilor suprataxate. Dacă vrei, poţi, îmi spuneam !Există şi preparate care nu conţin gustoasele otrăvuri mult hulite. În plus, ai dat cu tifla executivului şi nu ai plătit nicio taxă pe ramazam…

…Bulversat de situaţia jenantă în care mă aflu, aceea de evazionist fiscal cu bună ştiinţă, îmi extrag tacticos o porţiune de lăptucă insinuată printre incisivi. Deodată, o flacără aproape violet îmi străbate întreaga fiinţă. Rup scobitoarea, dau buzna in bucătărie, înşfac cutia cu sare de mare şi rămân cu ochii pironiţi pe etichetă. Undeva, către finalul textului, stă scris negru intens pe alb murdar: antiaglomerant, E 536. Simt cum mă cuprinde disperarea. Sunt un Aşchiuţă, un “7 din cărţi” ingenuu prins cu raţa sau, mă rog, cu lăptuca în gură. Mă crezusem un Al Capone al evaziunii fiscale, contra unui Guvern naiv şi uşor de păcălit. În veci, scuze, domnilor miniştri !Voi, muritori ce intraţi să mâncaţi şaorma, lăsaţi orice speranţă !Taxa de-i spune “mâncărit”, nu-i uşor de păcălit…Sănătate !

Bocul

DACĂ VREI SĂ NU-ȚI TAIE BOC SALARIUL, DĂ-NE UN LIKE!

Ţinând cont de adâncirea crizei şi banii insuficienţi, grupul lingviştilor bugetari propune reducerea drastică a fondului lexical. Sub ochii noştri, vocabularul s-a îmbogăţit nejustificat, mai ales după Revoluţie. De aceea, trebuie să stopăm neruşinata risipă de cuvinte. Astfel, Academia are în vedere introducerea unor structuri gramaticale cu mai multe înţelesuri şi funcţii, pentru economie. Deci, şi pentru industrie, construcţii ori turism. Aşadar, fără a-i da nuanţe peiorative, folosiţi cuvântul universal “boc”, numai bun pentru perioada de criză. El, cuvântul, ar putea înlocui unităţile de măsură rurale, ex: “Am un boc şi vreau să-l boc. Poţi să-mi dai un boc pe el ?” Se poate, de asemenea, insinua în expresii şi dialoguri didactice, de genul :”Copii, avem trei boc. Dacă voi îmi daţi mie un boc, câţi boc facem? Să nu răspundeţi 4, că e prea puţin, vă las repetenţi”. Asta, la ora de aritmetică. La ora de limba română, se vor studia proverbele tunate, după ultima tendinţă de criză. Iată o colecţie de cimilituri şi zicători ieftine: “Cine fură azi un boc, mâine va fura un BOC”, “Boc să fii, boc să ai”, “Azi la cec un boc depui, dormiţi liniştiţi, boc vă veghează “, sau cam aşa ceva…

Desigur, bocul poate fi folosit şi la supărare, deşi nu recomandăm acest lucru. Riscaţi să nu întelegeţi nimic şi să o luaţi în boc. De aceea, în caz de scandal filmat, ar putea fi folosit pe post de bip. Studiu de caz: “Bă, tu eşti boc la cap ?Dă-te în boc, boc de boc ce eşti, băi bocule !” La rândul lor, şi alte domenii s-ar putea ‘boc’ura de binefacerile lui boc. Moda ar putea cunoaşte aplicaţii lingvistice nebănuite. La croitor :”În faţă, vă vine la boc, în schimb din spate se vede bocul”. Menu tradiţional, la GRIVCO: “Ceafă de boc aveţi ?Aş dori să mănânc un boc fript “. În construcţii: “Anul acesta, premierul Boc va pune la dispoziţia tinerilor 14000 de boc, din care 4000 au o boc şi bocătărie, iar 10000 au numai bocătărie”. Turism, pe plajă :”Faceţi poze cu maimuţa, să vă crească la loc bocul !”. Indicatoare auto: “Parcarea interzisă, boc fără plată”, “Drum fără boc”, “Atentie, boc unic !”, “Accesul interzis cu excepţia lui boc şi a riveranilor”, “Nu faceţi boc la stânga, se face numai la dreapta”, “Cedează boc”(?). La hypermarket: “Nu intraţi, boc rău, magazinul e peste drum”, “Avem boc oceanic afumat de vânzare”, “La ieşirea dintre rafturi, să treceţi pe la boc. În caz de pericol, sunaţi la boc”. Aţi observat că noul element lingvistic ardelenesc este defectiv de plural, dar el poate fi şi defectiv de gen. Vezi cazul TAROM: “Pentru economie, în avion nu avem decât boc bărbaţi”. Slavă Domnului că nu avem şi boc femei, zicem noi. Mersi, nu mai avem nevoie. Facem pe boc.

Televiziunile vor prospera. Se vor compune superbe scenarii pentru telenovele lacrimogene, pe baza noului concept: “Iubito, te boc foarte mult, tu mai mă boc pe mine? – Da, iubitule, te boc cum nu am mai bocit
niciodată pe cineva, dar trebuie să te prezint lui boc înainte să ne boc, eşti boc ?”.Dramoletă pentru vârsta a treia : “Nu te mai da boc, nu vezi că scârţâi rău, cât crezi că mai trăieşti ? – Da’ ce te ‘nteresează ?Voi trăi până voi face boc, bocule ce eşti…” Apropo, bocul ar putea intra atât de adânc în constiinţa noastră, încât l-am putea folosi şi pentru a ascunde adevărul. De aceea, îl recomandăm în mărturii, la tribunale. Şi aşa procesele se tărăgănează nejustificat de mult. Odată cu implicarea lui “boc” în justiţie, termenele se vor lungi până la bocurile greceşti. Exemplu :”Inculpat, recunoşti că ai furat 3 boc, de ziua lui boc ? – Da, domnule boc, dar îmi era tare boc şi eram să leşin pe boc de foame…” Desigur, există şi excepţii. Nu recomandăm să folosiţi ultimul panaceu oral la farmacie. Veţi avea parte de contraindicaţii şi reacţii adverse. Astfel, în urma analizelor gramaticale generale, cu reţeta în mână, evitaţi dialogul următor cu tânăra farmacistă: “Sărut boc, aş dori să îmi daţi un boc de cap. Am crampe la boc…- La care boc aveţi dureri, domnule ? – Domnişoară, cred că veniţi din Lună…Păi, câte bocuri are omul ?.Eu am unul şi bun…- Aha, am înţeles, dar să le luaţi cu apă, să nu vi se facă boc şi să daţi de boc, după aia… “.

Ne cerem scuze. Suntem anunţaţi din regia de emisie că avem reclamă. Aşadar, pauză de publicitate: “Excesul de boc, boc şi boc dăunează grav sănătăţii !”.

DACĂ VREI SĂ NU-ȚI TAIE BOC SALARIUL, DĂ-NE UN LIKE!

Guiness Boc (I). Buget în figuri impuse

Sebastian Vlădescu: “Anul acesta vom avea buget la ‘figuri impuse si nu liber alese’ ”.

Capitolul I: INVESTIŢII

La această secţiune, prima figură impusă, nu se ştie de către cine, este cea a Elenei Udrea. Fiind criză, vom renunţa la băile cu spa şi sulf din dosul “Casei Scânteii”. În locul “Dracula Park” de la Snagov, vom executa un “flic-flac” pe terenul de golf cu găuri, cât mai multe găuri, pentru a fi mai ieftin. Se va executa, în continuare, o “Tsukahara” întinsă în telegondola lui Ridzi de la Petroşani. Vom lucra şi la sălile de sport din care vor fi mutaţi 15000 de profesori la recuperare în ANL-urile de pe marginea canalului Dunăre-Bucureşti. Ocazie cu care vom tăia panglica şi vom lucra goblenul în sudul Bucureştiului, la Jilava. O altă figură liber-impusă este şi “podul” de la Ciobăneşti, un procedeu specific începătorilor la guvernare. În timpul “podului” este solicitată, în mod special, coloana vertebrală care, de fapt, nu există la miniştrii noştri (am făcut economie la acest articol !). Vom executa, în schimb, saltul “Thomas” (care, momentan, este interzis în gimnastica feminină). Acest salt are rotaţie 580 grade, cu întoarcere de la datoria externă zero la aproape 80 de miliarde, în 20 de ani, şi de la săptămâna de lucru de 6 zile, la luna de 3 săptămâni pentru bugetari. Se va executa cu desprindere, fixare, echer, salt înapoi în ’89, faliment.

De asemenea, au fost excluse paralelele inegale între guvernanţi şi bieţii pensionari care stau cu mâinile încrucişate, în “priză fixă”, cum se spune. Se recomandă ieşirea “Comăneci”, cu picioarele strânse la gură, chirciţi de foame, după care te dai pe spate 180 de grade, ajutat de mărirea preţurilor la întreţinere. Aparatul “agricultură” va beneficia de sol, care se recomandă să atenueze şocurile crizei şi să reţină apa de ploaie, fără irigaţii costisitoare. Este cunoscut faptul că exerciţiul la sol durează între 70 si 90 de secunde iar o minune, la noi, ţine numai 3 zile. Vom construi microautostrăzi în sistemul km cu km, pas cu pas, bob cu bob, şi se va renunţa la elementul “împuşcă cioară” din pădurea Ciorogârla, unde cele 62 de arme au făcut tumbe peste gardul de sârmă ghimpată. Urmează să se pună crucea lui Dan Grecu de la inele peste voturile de la Paris, unde, prin extensia braţelor, în sala ambasadei, timpul de execuţie al figurii impuse a fost sub cel calculat de coregraful de la Bucureşti. Elementele acrobatice “Berceanu”, specifice circului românesc, vor fi îmbinate cu figuri de Buftea pe muzică aleasă. Aleasă din filmul “Cu mâinile curate”, seara târziu, după competiţie, când pesediştii dorm iar preşedintele juriului ascultă coloana sonoră, exact atunci când Semaca trage şi spectatorii sunt ciuruiţi. Un fleac de articol bugetar.

În premieră absolută pentru ţara noastră, se va introduce taxa pe sucuri, hot-dogs, chiftele cu hamsii şi porc fără gripă. Se va implementa, treptat, la lotul de juniori, dar şi la sportivii seniori, supravieţuitori ai adoptării impozitului pe pensii (Vezi şi par. 1). Să nu uităm cà medicina sportivă face progrese iar celulita face ravagii, mai ales în SUA, ca să nu mai vorbim de cazul Sandra Izbaşa, cea care şi-a rupt tendonul. Astfel, calul de bătaie al bugetului pe figuri liber-impuse va fi înlocuit cu masa de sărituri peste masă. Adio, savarine (sorry, Copos !), bye-bye Cola (sorry, Obama !). Acum să vă văd ce figură impusă veţi face…

Urmează cireaşa de pe tortul suprataxat. Se vor mări sumele alocate serviciilor secrete. Acestea vor asculta, cu atenţie, indicaţiile de blat ale antrenorilor, în timp ce sportivii îşi vor superviza adversarii din est, dar şi din vest, şi le vor urmări evoluţiile de la sol dar şi din aer. Ca o concluzie, stimată comisie, recomandăm, ca figură de final, să se utilizeze “sfoara”, cu săpun sau fără, cu trecere din “cumpăna” vieţii a pensionarilor săraci, nescutiţi de impozit. Ieşirea va fi în poziţia întins pe spate, relaxat. Atenţie, însă! Dupa noul Cod, punctajul de pensie nu se va mări dacă ieşirea de pe covor va fi fără muzică iar sportivii se vor întinde mai mult decât plapuma. Pentru astăzi, cred că vă ajunge. Pe curând sau…rămas bun. Aşadar, vom reveni, daca vor mai exista spectatori, cu secţiunea: “Cheltuieli cu munca vie”.