Cel mai tare eveniment de săptămâna trecută a fost confruntarea electorală de sâmbătă de la Cluj între candidatul PNL la Preşedinţia României, Crin Antonescu, şi şefu’.
M-am sculat cu noaptea-n cap şi-am verificat zona cu detectorul de metale, c-a primit Băse o informaţie cum că ar fi fost pusă o bombă în sala în care urma să aibă loc întâlnirea. S-a dovedit a fi alarmă falsă, în afara bombei sexy Elena Udrea şi a câtorva pocnitori care veniseră la agăţat oameni politici n-am descoperit nimic deosebit. Şefu’ a fost pe fază ca întotdeauna şi a răspuns la toate întrebările „amăruţe“ ale moderatorului Măruţă (cred că e rudă cu Măruţă ăla de la „Happy Hour“, că a fost la fel de neinspirat). L-a întrebat pe şefu’ ce carte a citit ultima dată.
Eu ştiam, că am văzut-o pe noptieră. „M-am hotărât să devin prostănac“. Am citit-o şi eu sub pat, la lanternă, după ce adormea şefu’. Nu e scrisă de Geoană aşa cum am crezut după titlu, e scrisă de unu’ Martin Page. ~sta zice că inteligenţa te face să suferi şi că ar trebui tratată ca o boală. Mă rog, fiecare cu filozofia lui de viaţă.
Şefu’ a zis c-a citit cartea „Levantul“ de Cărtărescu. Acasă n-a citit-o sigur şi nici ca audiobook n-a ascultat-o în maşină, că aş fi ştiut şi eu. Cel mult i-a povestit-o Liiceanu la telefon zilele trecute, c-am văzut pe biroul lui Băse o foaie cu nişte versuri: „Pe rotunda de lemn cârmă vezi un mugure că creşte/ Şi o coadă cu ghimpi palizi din obadă se iveşte,/ Şi în vârfu-i se desface un boboc ca de rubin:/ Este trandafirul serii din cuprinsul levantin“. Nu ştiu ce-a înţeles şefu’ din asta, dar eu, unul, am înţeles că este vorba despre dânsul şi despre simbolul PDL, trandafirul. E ca un fel de odă închinată „cârmaciului“ de către domnul Cărtărescu. Antonescu s-a dat mare şi a făcut pe filfizonul zicând că ultimul film pe care l-a revăzut recent este „Parfum de femeie“, cu Al Pacino. Abia m-am abţinut să nu-i strig că, după gesturi, sigur se dă cu parfum de femeie. Şi-ncă în cantităţi industriale, ca să mascheze şi mirosul de hidrocarburi. Păi nu i-a zis bine şefu’ lu’ Dinescu că-i pute gura a petrol? Mai bine să miroşi a rom decât a petrol. Plus că e şi periculos, că la orice aprindere poţi să sari în aer.
A încercat şi Crin Antonescu să-l înfunde pe Băse cu o întrebare absolut impertinentă, cică: „Domnule Băsescu, aţi spus că, dacă nu mai ieşiţi preşedinte, plecaţi pe mare. Întrebarea mea este cu ce plecaţi, că flotă nu mai aveţi?“. M-am abţinut cu greu să nu sar lângă el şi să-l fac să-şi înghită microfonul. Păi asta-i întrebare să i-o pui unui preşedinte aflat în funcţiune? L-am văzut şi pe şefu’ că se îngălbeneşte puţin la faţă, dovadă că nu se aştepta nici dânsul la o asemenea mitocănie din partea lui Crin. Oricum, mi-am făcut cruce cu limba în cerul gurii şi-am zis mersi că nu l-a întrebat cine era ministrul Transporturilor în timpul mineriadei din iunie 1990 şi cine le-a dat liber minerilor pe linia ferată.
După confruntarea asta electorală, l-am felicitat pe şefu’ pentru curaj şi i-am condus, şi pe el, şi pe Elena Udrea, la Hotel Opal, cel mai elegant hotel din Cluj, întrucât mai aveau ceva de discutat pe marginea campaniei electorale. Băse m-a trimis să-nchiriez filmul „Parfum de femeie“, ca să fie mai pregătit pentru o viitoare confruntare cu Crin. Nu l-am găsit, aşa că am închiriat unul asemănător: „Parfumul sau istoria unui criminal“. Un film de groază tot despre parfumuri de femeie, dar despre parfumuri de femei moarte, din care un psihopat voia să facă cel mai teribil parfum din lume. Nu ştiu dacă lu’ şefu i-a plăcut sau nu filmul, dar ştiu că a doua zi de dimineaţă, când am atins-o uşor pe umăr pe doamna Elena Udrea ca s-o întreb cum a dormit, a sărit de doi coţi în sus (şi-a făcut un ditamai cucuiul de la lustra din hol), strigând ca apucata: „Nu vreau să mă atingi, nu vreau să mă atingi, obsedatule“.
Biserica, în căutarea extratereştrilor
„La 400 de ani de la procesul lui Galileo, Vaticanul priveşte spre ceruri în căutarea vieţii extraterestre.“ (HotNews.ro)
Interior, biroul Papei Benedict al XVI-lea de la Vatican. Suveranul Pontif se află în faţa unei ferestre deschise şi priveşte spre cer printr-un telescop uriaş. Intră un călugăr franciscan: M-aţi chemat, Sanctitatea Voastră? P: Da, părinte Knotz. Vreau să mă consult cu dumneata într-o problemă pentru că ştiu că eşti deschis spre cele lumeşti şi extra lumeşti. K: Ce vreţi să spuneţi? P: Hai nu te face că nu înţelegi. Nu ţi-am dat chiar eu aprobarea să publici cartea „Sexul aşa cum nu-l ştiţi: Pentru cuplurile căsătorite care-l iubesc pe Dumnezeu“? Apropo, de unde ai avut atâta experienţă, că doar eşti celibatar, sau ţi-a povestit Duhul Sfânt câte ceva? K: Sanctitate, apreciez că aveţi simţul umorului.
Ştiţi foarte bine că experienţa vine din mărturisirile tinerelor căsătorite şi necăsătorite, în timpul spoveditului. Singurul lucru pe care l-am adăugat a fost paragraful pe care mi l-aţi dictat domnia voastră, pentru creşterea natalităţii şi pentru a-i împiedica pe credincioşi să caute plăcerea în afara familiei: „Orice act – o mângâiere, o poziţie sexuală – care are scopul de a excita este permis şi plăcut Domnului. În timpul raportului sexual, cuplurile îşi pot arăta dragostea în orice fel, îşi pot oferi unul altuia maximul“. P (vădit stânjenit): Bine, bine, nu pentru asta te-am chemat. Nu ţi se pare că am rămas cam închistaţi, cam încremeniţi în proiect, în ceea ce priveşte dogma noastră catolică şi legătura noastră cu Universul, cu Planetele? K: La ce vă referiţi? P (foarte direct): Mă refer la existenţa extratereştrilor. Tu crezi că mai există viaţă pe alte planete? K (face o mişcare bruscă de karate, se întoarce şi-l loveşte cu piciorul în piept pe Papă). Papa (tuşind, aplecat de la mijloc): Ai înnebunit, Knotz. Vrei să chem gărzile de corp? K: Mă iertaţi, Sanctitate. Aveaţi un păianjen negru pe togă. Sigur era trimisul diavolului să ne spioneze… Trebuia să-l strivesc cu călcâiul. Aşa scrie în Vechiul Testament. P (respirând cu greu): Aşadar, crezi sau nu în viaţa pe alte planete? K: E o întrebare foarte grea. Nu cred până nu văd. P: Şi eu zic la fel, aşa că mi-am instalat un telescop şi după două săptămâni am început să văd primii omuleţi verzi. Primele zile am văzut numai stele verzi. K (ironic): Da’ cai verzi pe pereţi n-aţi văzut? P: Uită-te şi tu dacă nu mă crezi. K (privind prin telescop): Aveţi dreptate, Sanctitatea Voastră. Sunt nişte omuleţi verzi. P (sărind într-un picior de bucurie): Evrika, E pur si muove, Divide et impera, E pericoloso sporgersi. K: Numai că omuleţii ăştia verzi fac parte din Partidul Verde (Die Grünen) din Germania şi protestează faţă de defrişările masive din România. P: Din România? Apropo, ce veşti mai ai de la credincioşii ortodocşi? K: Am un prieten care mă ţine la curent cu situaţia de acolo. Are o titulatură mai complicată: Preafericirea Sa, Întristătorul Bisericii Ortodoxe Române, Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei, Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, ceva de genul ăsta. Eu îi spun simplu: Daniel. Mă mai invită în România la câte o vânătoare de vrăjitoare în Munţii Carpaţi, la un pescuit de suflete în Deltă. Tot el mi-a spus că mai au lunar câte un călugăr care sodomizează pe muzică de manele, câte un preot care îşi ia limuzină de lux din banii donaţi la „cutia milei“, fleacuri dintr-astea, nimic deosebit.
P: Părinte Knotz, îţi ziceam la început că ar trebui să ne mai deschidem şi noi catolicii către ştiinţă, nu mai putem avea aceleaşi concepţii ca-n Evul Mediu. Vezi că e o conferinţă la Roma pe marginea cărţii „Originea speciilor“ a ateului ăla, Charles Darwin. Aranjează tu să fie sponsorizată şi de Vatican, că dă bine la presă.
Presa sub microscop (4)
Zilele trecute a iscat nenumărate polemici un titlu incendiar apărut într-unul din tabloide. Personal cred că a fost o diversiune lansată de echipa lui Băsescu pentru a distrage atenţia de la faptul că guvernul Croitoru a fost respins de Parlament.
S-au iscat discuţii aprinse despre limita dintre jurnalism şi pornografie, despre necesitatea unui CNA şi pentru presa scrisă. Titlul era: „Mă plesnea cu penisul peste gură“ şi face parte dintr-o serie de articole pe teme religioase, cel care-şi plesnea peste gură iubitul fiind un preot. Indiferent ce i-ar fi spus Dan (iubitul), preotul n-avea voie să-l plesnească peste gură, violenţa contravenind preceptelor biblice.
Din aceeaşi serie face parte şi titlul: „Teoctist Nichitean, sex cu un bărbat la Mitropolie“. Vreau să fac pe avocatul Diavolului şi să zic că partea feminină este probabil destul de slab reprezentată la Mitropolie şi că, în afară de moaştele vreunei sfinte, preoţii nu prea au ce pupa.
„Sfinţea apa cu mâna cu care se masturba.“ După ce am citit acest titlu am aruncat pe fereastră toată apa sfinţită pe care o aveam în casă, inclusiv uleiul cu care mă mai frecam din când în când pe la tâmple, atunci când mă durea capul de la talk show-urile electorale. „Mă lua de păr şi mi-o băga în gură.“ Aici sunt sigur că s-a strecurat o greşeală gramaticală, un dezacord între subiect (părul) şi predicat (o băga). Titlul corect era de fapt: „Mă lua de păr şi mi-l băga în gură“, probabil tot din dorinţa de a-l face să tacă pe acest Dan, care, după cum mi-am dat seama, avea darul de a deveni enervant imediat ce se dezbracă în pielea goală.
De unde această preocupare pentru cele sfinte la un tabloid a cărui menire este mai ales să se ocupe de cele lumeşti? Răspunsul îl aflăm de la Florian Bichir, licenţiat în filologie şi teologie ortodoxă, care spunea prin vară într-un interviu: „Subiectul religios va fi tratat cu şi mai multă seriozitate odată cu venirea mea ca editor coordonator“. Iată şi o mostră de seriozitate, un scurt fragment din articolul „Teoctist Nichitean, sex cu un bărbat la Mitropolie“: „Excitat peste măsură de vizita iubitului său, preotul şi-a aruncat hainele de pe el şi a început să-l mângâie pe Dan, chiar sub icoanele de pe perete“. Nu ni se spune însă nici dacă preotul îl mângâia pe Dan cu aceeaşi mână cu care sfinţea apa şi nici dacă icoanele au rămas pe perete sau au căzut peste cei doi ca semn al intervenţiei divine ori pur şi simplu datorită „zgâlţâielilor“ din pat.
Pentru a asigura un oarecare echilibru între Eros şi Thanatos (hai să vă văd acum cât de tari sunteţi la Google!), tabloidul publică şi titluri care ne fac să medităm la cât suntem de „trecători“ prin viaţă. În „Satul decimat de un criminal necunoscut“ ideea e că, în cătunul Sălcuţa, un asasin a omorât nouă oameni. Printre suspecţi a fost şi V.S., pentru că în mâna uneia dintre victime a fost găsit un smoc din părul lui blond. Anchetatorii l-au eliminat de pe lista suspecţilor stabilind că „femeia, înainte de a muri, şi-a smuls singură părul din cap“. Eu sunt întru totul de acord cu concluzia anchetatorilor. Păi dumneavoastră, dacă aţi şti că mai aveţi doar câteva clipe de trăit din cauză de omor iminent, nu v-aţi smulge părul din cap de disperare? Ce dacă femeia avea părul alb şi nu blond.
Am găsit în „Libertatea“ şi titluri mai optimiste, începând cu: „L-au decapitat şi i-au aruncat capul într-o benzinărie“, „Prostituată omorâtă de client“, „Se plimba pe stradă, înjunghiată în inimă“ (despre acest ultim caz, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Constanţa spunea că „poate fi vorba de o crimă, o sinucidere sau un incident“) şi terminând cu un titlu scris cu portocaliu: „S-au bătut pe găleţile lui Băse!“.
Bodyguardul lui Băse (4)
Am avut o săptămână de coşmar. Începând cu oierii şi văcarii, care au venit să-şi ceară drepturile la Cotroceni, şi terminând cu poetul Dinescu, care a vrut să vorbească la microfon la Cetate.
Şefu’ a fost ca un cazan de ţuică sub presiune. Unde mai pui c-a fost respins în Parlament şi Guvernul propus de croitoraşul cel viteaz. Băse a zis că le arată el celor 322 care l-au suspendat din funcţia de preşedinte şi l-a propus prim-ministru pe Negoiţă, primarul sectorului 3, care în urma castingului s-a arătat cel mai talentat. A cântat un cântec legionar: „Cântă cucu-ntr-un brăduţ,/ De răsună-n Cernăuţi,/ Munţilor cu creasta rară,/ Nu lăsaţi Straja să piară,/ Dacă piere straja voastră,/ A pierit şi ţara noastră“, devansându-i clar pe ceilalţi contracandidaţi care s-au mărginit doar să recite nişte versuri care nici măcar nu le aparţineau.
Am avut un sentiment de déjà-vu când l-am văzut pe Negoiţă instalându-se în acelaşi birou care-i aparţinuse lui Croitoru cu câteva zile înainte. Când am realizat că nu se prezintă nimeni la negocierile pentru un nou guvern, am vrut chiar să scriu o nuvelă intitulată „Singurătatea unui premier desemnat“ şi să i-o dau lu’ şefu’ s-o citească. N-a mai fost nevoie, pentru că Băse mi-a zis, citindu-mi parcă gândurile: „Mardare, sună-i pe Videanu şi pe Blaga şi spune-le că le-am ordonat să-i ţină de urât lui Negoiţă“. Inimă mare şefu’. De-asta sunt în stare să m-arunc şi-n foc pentru dânsu’.
La Cetate, în judeţul Dolj, au apărut primele probleme. În spatele scenei, Băse a căzut în genunchi în faţa Elenei Udrea şi i-a cerut iertare, pentru că la ultimele mitinguri electorale a fost nevoit să se afişeze cu soţia. Ceea ce o enervase pe Elena fusese faptul că preşedintele i se adresase acesteia în limba engleză: „Maria, come on!“. Am încercat să-i spun că s-a murdărit pe pantaloni, dar n-am mai avut timp, pentru că de pe scenă s-a auzit vocea lui Boc: „Îl invit aici pe actualul şi pe viitorul preşedinte al României, dl Traian Băsescu“. Un primar PDL s-a repezit imediat să-i şteargă noroiul de pe pantaloni. Un gest firesc, de care au făcut însă atâta caz televiziunile mogulilor. Nişte nemernici. Au făcut caz şi de faptul că Elena Udrea a intrat în direct la emisiunea de radio a lui Turcescu, iar când acesta a întrebat-o dacă nu e doamna Elena Udrea, dânsa a spus că nu e, dar că o simpatizează pe această femeie şi este de acord cu ea.
La Timişoara m-a trimis şefu’ cu două zile înainte să am grijă ca totul să meargă strună. Am muncit ca un câine. Numai verificarea celor 400 de autobuze cu care au fost aduşi oamenii din patru judeţe mi-a luat vreo 20 de ore. Pe urmă am făcut repetiţii cu publicul, care fie vorba-ntre noi se vedea de la o poştă că n-are experienţa spectacolelor de la „23 August“. A trebuit să fac un pic de instrucţie cu ei: „Când apare pe scenă şeful statului, toată lumea scandează «Bă-ses-cu, Bă-ses-cu» şi ridică materialele sus. Aşa, mai cu patos în spate. Bun. Baloanele le agitaţi de la stânga la dreapta, apoi aplauze şi urale!“.
La Timişoara a fost şi un incident cu poetul Mircea Dinescu, cel care a scris: „O beţie cu Marx“. Băse a zis: „Să vină pe scenă un român care să spună că am consumat alcool în exces“, şi-atunci a urcat pe scenă Dinescu. Cunoscându-i poeziile despre beţivi, am fost foarte atent şi nu l-am lăsat sub nici un chip să se apropie de Băse. Mai ales că acest scârţa-scârţa pe hârtie declarase cu o seară înainte la Realitatea TV că l-ar angaja pe Băsescu căpitan pe şalupa lui de apă dulce. Aşa că nu l-am lăsat să se apropie de microfon. Băse a spus din nou discursul ăla lacrimogen cu tricolorul pe care şi-l punea sub cap înainte s-adoarmă, deşi, fie vorba-ntre noi, eu ştiu ce punea sub cap înainte s-adoarmă: revistele cu iepuraşi.
Casting de prim-ministru
Interior: una dintre sălile de protocol ale preşedintelui, amenajată ca la „American Idol“ cu o mică scenă, o masă pentru juriu. Din juriu fac parte Emil Boc, Mircea Geoană, Crin Antonescu, Theodor Paleologu (care citeşte şi subliniază ceva într-o carte). Şeful juriului este bineînţeles Traian Băsescu.
Personaje: Adrian Năstase, Elena Udrea, Theodor Stolojan, Klaus Johannis.
Alte personaje: ofiţeri SRI sub acoperire, ofiţeri SPP acoperiţi de perdea. Microfoane ascunse, butaforie.
T.B.: „Să intre primul candidat.“ Se deschide uşa şi apare Adrian Năstase.
Emil Boc: „Mi se pare mie sau dumneavoastră aţi mai fost premier?“ A.N.: „În ceea ce priveşte curiozitatea dvs. legitimă de altfel…
T.B.: „În afara de moşteniri, tablouri, termopane, ce alte talente ascunse mai aveţi?“
A.N.: „Ce se întâmplă, eu credeam că am venit la un casting serios, nu la un spectacol de circ ieftin. În ceea ce priveşte chestiunile legate de talentele mele, unele dintre ele sunt foarte ascunse, nu le cunoaşte decât nevastă-mea şi fosta miliţie.
Fireşte că am şi altfel de talente. Aş putea de pildă să joc în travesti rolul Scufiţei Roşii, bineînţeles dacă «bunicuţa» va fi de acord.“
Crin Antonescu: „Vă mulţumim. În cazul în care veţi fi desemnat veţi fi contactat de DNA. Următorul.“ Intră Elena Udrea. Mircea Geoană (şoptit): „Ia uite cum a venit paţachina. Aţi văzut în ce culori e îmbrăcată? E pur şi simplu «ţipătoare».“
Theodor Paleologu citeşte şi subliniază imperturbabil în carte.
E.U.: „M-aţi chemat şefu?“
T.B.: (vizibil stânjenit): „Da doamna Cocoş, e pentru castingul de prim-ministru.“
Crin Antonescu: „Pot să vă întreb şi eu ceva?“
E.U: „Numai să nu mă întrebaţi cine e preşedintele Norvegiei, că tot nu ştiu.“
C.A.: „Nu, nu, de când aţi intrat în politică vreau să vă întreb ceva. Sunt naturali sau siliconaţi?“
E.U.: „Vai domnule Crin Antonescu, de la dumneavoastră care militaţi pentru o Românie de bun-simţ chiar nu mă aşteptam. Nu înţeleg de unde până unde această neîncredere. Convingeţi-vă singur, sau întrebaţi-l pe Băse.“
T.B. (intervenind brusc): „Şi ce alte talente mai aveţi, doamnă Udrea?“ E.U.: „Te faci că nu ştii, sau ai uitat, dragule? Sau e din cauza stresului campaniei electorale? Uite, am să recit o poezie, c-am văzut că se poartă la prim-miniştri: «Din prag un tip se uită lung, / să-l las în casă, să-l alung? / E în costum de marinar. / Mereu hoinar, mereu hoinar.»“ T.B. (strivind o lacrimă sub pleoape şi o ţigară în scrumiera de pe masă): „Mulţumesc Elena. Te sun diseară să-ţi spun care vor fi priorităţile cabinetului Udrea. Să vină următorul.“ Intră Theodor Stolojan.
Crin Antonescu (aproape sărind de pe scaun): „Ce căutaţi dvs., domnule Stolojan, astăzi, aici?!“
T.B.: „Nu-l lua în seamă pe Crin. Orice gând ai Stolojane, oricât eşti de-mbătrânit, / Cât suntem încă la casting, eu îţi zic: bine-ai venit!“ Boc (aplaudând frenetic): „Bine le mai ziceţi şefu’. Apoi către Stolojan: v-aţi pregătit cu ceva domnu’ Robocop, pardon, domnu’ Stolojan?“
T.S.: „Am pregătit un fragment din Hamlet. «A fi sau a nu fi prim-ministru, aceasta-i întrebarea.»“
Mircea Geoană (concediindu-l cu un gest scurt): „Vă mulţumim, dar teatrul absurd nu-şi mai are locul în România.“
Stolojan iese recitând furios: „Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând biciul pe ei, să faci un partid din două, cu smintiţi şi cu mişei.“
Theodor Paleologu, mai dă o pagină din carte şi subliniază în continuare netulburat. E undeva deasupra nimicniciilor vieţii noastre politice. Încă o dovadă că prin vinele lui curge sânge albastru de împărat bizantin.
Crin Antonescu: „Urmează dl. Klaus Johanis.“
T.B: „Eu zic că e destul pentru astăzi. Am o relaţie corectă cu dl Johannis. Decât un premier neamţ mai bine dizolv Parlamentul într-un pahar cu votcă, pun două cuburi de gheaţă, adaug suc de roşii şi-mi fac un bloody mary de moare coaliţia majoritară.“
Jurnal de zece ani
Pe mine mă cheamă Andrei şi am zece ani. Mama mi-a dat un caiet şi a zis să scriu în el lucrurile mai importante, pe urmă a plecat în Italia să îngrijească un bătrân bogat şi s-a căsătorit cu el.
Eu când o să cresc mare vreau să mă fac preşedinte jucător. Adică să am şi echipa mea de fotbal, da’ să joc şi pe teren cu fotbaliştii nu doar să intru peste ei în vestiare şi să-i înjur la pauză cum am văzut la televizor c-a făcut nea Gigi. Îmi place că preşedintele ţării umblă mult cu elicopterul şi se duce unde e lume multă şi se pupă cu toată lumea indiferent de ori¬entarea sexuală, religie sau naţio¬na¬litate. Tata zice că ar trebui să poarte mască pe faţă ca să nu ia gripă porcină, dar io nu l-am văzut să se pupe cu porcii sau poate n-am fost eu prea atent.
Doamna învăţătoare m-a întrebat azi cum îmi dau eu seama c-a venit toamna şi am răspuns că după înjurăturile lu’ tata când se uită la televizor: „’ra-ţi ai dracu’ de îmbuibaţii dracu’ bine vă face Băsescu că vă bagă-ntr-o singură cameră” şi după faptul că pleacă raţele în ţările calde.
Bine, nu chiar toate, alea mandarine nu pleacă din Cişmigiu că nu le lasă badigarzii (prietenul meu Niţă zice că raţele se numesc aşa pentru că se hrănescu numai cu mandarine).
În pauză ne-am jucat de-a parlamentarii. Adică ne-am jucat cu bilele cum am văzut că fac şi dânşii în Parlament. A venit fiecare cu bilele lui de-acasă le-am pus în două cutii de tablă goale de la bulion de roşii şi-am votat secret cine e cea mai drăguţă fată din clasă. După numărarea bilelor a ieşit Elena, care are buzele mari şi groase şi se machiază la ora de desen cu acuarele, da’ n-a fost bine că Monica zicea că ea trebuia să iasă că vorbise cu toţi băieţii s-o voteze pe ea contra o ciocolată cu lapte că maică-sa lucrează la cofetărie şi o plăteşte în ciocolată şi prăjituri că e criză şi Monica a spus că votul nu a fost corect s-a supărat şi ne-a dat cu bilele în cap şi ne-a cerut ciocolatele înapoi.
Ionel, care e reprezentantul opoziţiei pentru că nu face nimic din ce-i dă să facă doamna, a zis că votul va fi anulat, dar ciocolatele nu le dăm înapoi că ce e dat e bun dat şi mortul de la groapă nu se mai întoarce decât dacă e vorba de moarte clinică cum a fost cazul cu bunica lui care s-a ridicat din coşciug în biserică, a zis că i-e sete şi s-a culcat la loc. N-am mai avut timp să ne certăm c-a trebuit să strângem bilele care se-mprăştiaseră prin toată clasa şi deja se sunase de intrare.
La ora de istorie doamna învăţătoare ne-a întrebat ce-am face dacă am deveni preşedinţi pentru o zi.
Traian a zis că i-ar ajuta pe oamenii săraci şi i-ar băga la închisoare pe cei care nu sunt de acord cu ce zice el. Doamna a zis că asta e dictatură şi-n dictatură nu se dau desene animate cu Ben Ten la televizor. Atunci Traian a lăsat-o mai moale şi-a spus că dacă ar fi preşedinte ar da câte o puşcă de jucărie la toţi copiii că fratele lui vitreg are un magazin de jucării.
Elena care umblă cu nasul pe sus că părinţii ei sunt intelectuali a bătut câmpii ca de obicei şi-a zis că toţi suntem victime ale manipulării psihologice şi că ea nu-şi doreşte să fie preşedinte, ci secretară de preşedinte să-l întrebe în fiecare dimineaţă cum preferă cafeluţa să-i cheme liftul şi să-i ţină umbrela când plouă. Am uitat să vă spun că Elena e blondă.
Semafor (aşa îl cheamă: Semafor Papară) a zis că dacă ar fi preşedinte ar da o amnezie generală pentru hoţii de buzunare şi alte tipuri de ciorditori care este, ca să-i scoată din închisori şi să-i bage în locul lor pe oligarhii şi pe mogulii care suge bogăţia poporului şi au vândut macarale la fier vechi ca să se îmbogăţească pe spinarea noastră.
Eu n-am mai apucat să spun ce-aş face dacă aş fi preşedinte că s-a sunat de ieşire şi m-am dus să lipesc afişe cu Monica la WC-ul băieţilor c-a zis că-mi dă o savarină dacă iese ea cea mai dră¬guţă fată din clasă.
Meseria: lipitor de afişe
Am un cunoscut a cărui meserie este lipitor de afişe. Nu orice fel de afişe. Electorale. Vă întrebaţi dacă poate să-şi asigure existenţa din asta? Cu vârf şi-ndesat. L-am invitat pe la mine-ntr-o seară la un pahar de vorbă şi a rezultat următorul interviu.
Reporter ad-hoc: Ia zi, măi Matei, ce fel de meserie e asta de lipitor de afişe electorale?
Matei: E o meserie ca toate meseriile. E destul de „sezonieră“, dar oricum decât să culeg căpşune în Spania prefer să lipesc afişe în România. E o meserie care implică şi un pic de risc, în sensul că nu întotdeauna afişul pe care-l lipeşti place la toată lumea. Sau te poţi întâlni la „panotaj’ cu „lipitori“ din tabăra opusă şi de aici tot felul de incidente. Apropo de riscurile meseriei, am un întreg arsenal de autoapărare în rucsac: spray lacrimogen, petarde fumigene, bombe artizanale (cu una dintre aceste bombe am luat locul doi la concursul „Meşteri artizani 2008“).
R.: Care a fost cea mai ciudată întâmplare de care-ţi aduci aminte?
M.: Păi săptămâna trecută, când a fost Halloweenul. Lipeam afişe pentru domnul Oprescu într-un cimitir de lângă Bucureşti…
R.: Într-un cimitir?
M.: Aşa m-am gândit io, că electoratul domnului Oprescu vine mai des în cimitir, mai aprinde o lumânare, mai pune o floare. Tocmai lipeam un afiş cu „Hai România“ pe unul dintre pereţii unui cavou când am dat nas în nas cu doi poliţişti comunitari care făceau acelaşi lucru cu „Băsescu pentru România“. Au vrut să mă amendeze pentru lipire de afişe în locuri interzise, da’ i-am întrebat şi eu dacă poliţiştii au voie să lipească afişe electorale. Au întors-o ca la Ploieşti, că de fapt ei nu sunt poliţişti şi că s-au costumat pentru petrecerea de Halloween, aşa că am scăpat neamendat. Ieri-noapte lipeam afişe cu „Revoluţia bunului-simţ“, pentru domnul Crin Antonescu, de data asta în cimitirul Reînvierea, şi-am nimerit în timpul filmării unei secvenţe pentru un film XXX, „Albă ca Zăpada şi piticul porno“, bineînţeles cu „piticul porno“ în rolul principal şi cu „eleva porno“ în rolul Albei ca Zăpada. Le-am lăsat câteva afişe şi-am plecat repede că voiau să mă folosească dublură pentru „piticul porno“.
R.: Şi pe unde mai lipeşti afişe, în afară de cimitire?
M.: Pentru campania lui Băsescu, aia cu „De ce le e frică nu scapă“, m-am hotărât să fiu ecologist şi să nu murdăresc oraşul cu afişe, aşa că cele mai multe le-am lipit pe copaci, în pădure la Băneasa, să le vadă oamenii când merg la iarbă verde cu familia.
R.: La iarbă verde acuma toamna?
M.: Mă rog, vorba vine. Oricum au mai multe şanse de a fi văzute decât în cimitir, că pădurea e peste drum de Grădina Zoologică. Cel mai fain e să lipeşti afişe la ţară. Pentru un litru de ulei şi-o găleată de plastic am lipit afişe cu Mircea Geoană pe vreo mie de metri de gard. Am lipit pe WC-urile ecologice din parcuri, pe pereţii cabinelor telefonice, pe vagoanele de marfă. Am luat şi ceva lecţii de alpinism în copilărie, aşa că am lipit afişe pe picioare de pod, pe hotelul Intercontinental şi chiar pe Arcul de Triumf. În oraşul Târgu Secuiesc am lipit pe acoperişul primăriei afişe în limba maghiară, pentru candidatura lui Vadim Tudor, cu următorul text: „Când brişca nu urcă dealul, e bine să schimbăm calul“. Am lipit afişe şi pentru domnul Potârcă, consilierul Regelui Cioabă: „Pentru ţară şi popor, Obama din Meteor“ (Meteor e cartierul din Târgu-Jiu unde locuieşte dânsul).
R.: Ce sfaturi le dai celor care vor să se apuce de această meserie?
M.: Lipitul de afişe electorale este o meserie onorabilă, care-ţi poate aduce şi satisfacţii. Totul e să nu te implici sufleteşte. Eu lucrez în trei schimburi şi lipesc pentru cine dă mai mult. Oricum, pentru cei 200.000 de bugetari care vor fi disponibilizaţi începând cu anul viitor e o meserie de luat în calcul.
O scrisoare pierdută de Omar Hayssam
„Fratele meu, doctore YASSIN, ABU HELMI, să ai pace, îndurare şi bucurii de la Allah…
Crede-mă că nu meriţi să-ţi spun «Fratele» meu, dar mă întorc la anii petrecuţi împreună şi nu pot să cred că m-ai trădat. «Frate», îţi scriu din Palmira, «Mireasa Deşertului» cum era numită această oază în antichitate. Am văzut la ştiri, pe PRO TV Internaţional, că presa din România a început să se intereseze iar de cazul meu şi aş dori să fac unele precizări. În primul rând, am văzut că-i frământă grija pe unii dintre jurnalişti cum de vorbesc eu limba română fără greşeală, mai bine chiar decât Marean Vanghelie, care a garantat pentru fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu.
Păi ce să-i faci dacă am avut profesor bun. Apropos de asta, transmite-i «profesorului» că mă rog la Allah să fie bine alături de familie şi de copii. Ştiu că «profesorul» este plecat prin ţară în campanie electorală şi că este posibil să nu-l poţi întâlni, dar transmite-i te rog gândurile mele bune cu prima ocazie când te vezi cu el.
Allah sa te ierte, «Fratele» meu YASSIN. Îţi mai aduci aminte când mă sunai şi-mi spuneai că «profesorul» este foarte supărat şi că te ameninţă şi-ţi spune că ne va închide şi că nu vom mai vedea soarele? De închis m-a închis numai pe mine, iar pe tine te-a numit «beneficiarul cinstit al averii lui Hayssam» după fuga mea din România.
«Frate», la ultima noastră întâlnire acum patru ani pe holurile Parchetului mi-ai spus nişte vorbe din care n-am înţeles foarte multe şi n-ai fost absolut deloc clar (mâncai şi o shaorma în timpul ăsta). Mi-ai spus că «profesorului» nu-i mai pasă de tine (nu-ţi mai acordă atenţie) şi că relaţia nu mai este precum a fost. Îmi sugerai prin asta, printre clefăieli şi sugeri de măsele, că «profesorul» m-a abandonat şi că promisiunile sale nu mai sunt valabile. În disperare de cauză am contactat-o pe «bunicuţa», care în 2000 a efectuat chiar o vizită electorală în oraşul Nehoiu, pe atunci «moşia» mea. I-am trimis şi o poză cu mine, şi cu «bunicuţa» umăr la umăr, făcută în uşa cantinei muncitoreşti de la Foresta S.A., cu autograful meu pe spate şi cu câteva vorbe prin care-i spuneam că vreau ca «dânsa» să ştie că sunt fidel şi de încredere, precum am fost întotdeauna. Nu mi-a răspuns, aşa că am intrat în panică, am împrumutat celularu’ de la Sile Cămătaru, cu care eram vecin de celulă, şi l-am sunat pe «profesor» pe numărul scurt. Primul lucru pe care mi l-a zis a fost: «Băi, te-a mâncat în fund să discuţi?». I-am răspuns că de mâncat în fund m-a mâncat într-adevăr, că sufăr de hemoroizi, dar de discutat n-am discutat cu nimeni.
I-am spus că am şapte copii acasă care stau şi plâng în fiecare seară, că am patruzeci şi şase de nepoţi care trăiesc prin mine, toţi minori. «Profesorul» mi-a spus: «Îţi iei copiii şi te duci în America». «Şi cu nepoţii ce fac?» S-a făcut că nu aude şi mi-a zis că să nu-mi fac griji în ceea ce mă priveşte, că totul e aranjat. Şi-ntr-adevăr aşa a fost, Allah să-i dea sănătate şi putere de muncă să termine ce-a început. Pachetul pe care ţi l-am trimis odată cu scrisoarea e pentru «profesor». Conţine un scut şi un buzdugan, să-l ajute în lupta cu mogulii şi cu jurnaliştii care-i vor răul. Hai România, o să învingem împreună, şi eu vreau o Românie de bun-simţ.
Închei cu o strofă dintr-o poezie scrisă tot de un Omar, dar nu Hayssam, ci Khayam, pe care o dedic «profesorului», că ştiu că-i place viaţa: «Rămâi să mai ciocnim o cupă / La hanul vechi de pe coclauri, / Căci pentru vin şi pentru tine / Mai am în sân trei pumni de aur.»
Aşa să dea Allah”.
PS: Mai aveam şi-o adaptare după “El Zorab” a lui George Coşbuc, pe care am scris-o în închisoare şi care începea aşa “La «profu» vine un arab, / cu capul ras, un fost nabab, / «-Sunt acuzat de terorism, / da’ sufăr crunt de reumatism. /Ajută-mă să scap!»“
De ce le-a fost frică n-au scăpat
Comisia de validare pentru ministrul desemnat al Finanţelor, Gheorghe Pogea.
Întrebare:De ce doriţi să fiţi ministru al Finanţelor? Pogea: Este visul meu din copilărie. De mic eram strângător. Economiseam monede de trei lei în-tr-o sticlă de lapte. Mereu am fost pasionat de fenomenul economic. Am şi alte pasiuni, bineînţeles: baletul (pe care îl şi practic) şi patinajul artistic. Bine, ca ministru m-a împins şi prietenul Videanu, că din cei patru ani de mandat s-au scurs doar zece luni şi trebuie să continuăm ce-am început împreună. La capitolul realizări nu trebuie uitat că, la măsuri anticriză, pe o scară de la 1 la 9 România a obţinut 1,3, adică mult peste Bolivia, Guatemala şi Venezuela.
Norvegia a obţinut 7,4, dar aici cred că este mâna mogulilor norvegieni şi a presei, care, în loc să critice Guvernul, l-au susţinut.
Întrebare: Sunteţi inginer, doctor în ştiinţa şi tehnologia materialelor. Ce legătură aveţi cu finanţele?
Pogea: Cum ce legătură? Toată lumea ştie că ţin şi contabilitatea la una din firmele lui Videanu. Cât priveşte doctoratul în ştiinţa şi tehnologia materialelor, niciodată nu se ştie la ce-o să-mi folosească. Să zicem că vrea domnul guvernator al BNR să schimbe materialul din care sunt confecţionaţi banii. Pot să-i dau un sfat în ce priveşte alegerea materialului ca să reziste cel mai bine la spălări şi albiri succesive.
Întrebare: Aţi fost membru de partid?
Pogea: Stimată comisie, dragi colegi, doresc să vă informez că, dacă voi fi numit ministru al Finanţelor, voi majora salariul minim pe economie cu 100 de lei, voi majora pensiile pentru copii, voi creşte alocaţiile pentru pensionari, pentru că, nu-i aşa, ei sunt viitorul acestei ţări.
Comisia de validare: Vă mulţumim, domnule Pogea. Avizul nostru este negativ.
Pogea: Negativ? Mie toate analizele mi-au ieşit până acum pozitive. Doar RH-ul mi-a ieşit un pic negativ şi creşterea economică. Am să contest validarea la Tribunalul de la Haga.
Comisia de validare pentru ministrul desemnat al Transporturilor, Radu Berceanu.
Întrebare: Domnule Berceanu, ocupaţi locul doi în topul celor mai bogaţi miniştri. Cum aţi făcut primul milion de euro?
Berceanu: Locul doi? Cred că informaţiile dumneavoastră n-au fost aduse la zi. După aste zece luni de mandat sunt cu siguranţă pe locul întâi. Videanu a pierdut teren (mă refer aici la terenuri imobiliare), plus că, din cauza crizei,
n-a mai mers nici afacerea cu borduri. Nu cred că e important pentru cetăţeni cum am făcut eu primul milion de euro. Ca ministru interimar al Agriculturii, important este să le spunem crescătorilor de bovine şi ovine că o să primească subvenţii, după cum urmează: o jumătate de kilometru de autostradă pe cap de ovină şi un kilometru de autostradă pe cap de bovină, imediat ce vom termina cu exproprierile.
Întrebare: Cum vă explicaţi frecvenţa ridicată a accidentelor feroviare din ultimul timp?
Berceanu: Preocuparea mea de bază din ultimul timp a fost să apar cât mai des la televizor, la tot felul de talk show-uri şi să explic populaţiei cum funcţionează infrastructura feroviară. Explicaţia acestor accidente constă în ceaţa deasă care s-a abătut asupra României. Ca ministru al Transporturilor voi instala difuzoare în fiecare compartiment, din care se vor auzi rugăciuni, pentru ca pasagerii să ajungă cu bine la destinaţie. Printre picături am lucrat şi la centură, întrebaţi-le pe fete cât praf au înghiţit vara trecută.
Comisia de validare: Domnule Berceanu, avizul nostru este negativ.
Berceanu: Măcar lăsaţi-mă ministru la Agricultură. Sunt 6,6 milioane de ovine în ţara asta. Contăm pe aproape acelaşi număr de bovine. Şi toate au drept de vot. Dacă dăm 400 de lei pe fiecare cap, ia ghiciţi pe cine vor vota ovinele şi bovinele?
Bodyguardul lui Băse (3)
M-a chemat şefu’ în biroul lui dis-de-dimineaţă să-mi dau şi eu cu părerea. Vă zic eu mai încolo despre ce. În birou erau adunaţi şefii principalelor servicii secrete, care se plângeau de presiuni şi constrângeri din partea mediului politic.
„Nu de-asta v-am chemat eu aici, ca să aud cum vă lamentaţi. Nu vreau să mai aud de «fisuri de securitate». Am primit azi pe adresa mea un CD, cu ce credeţi?” „Cu manele cântate de Sorinel Puştiu, zice directorul SRI. Eu vi l-am trimis, domnule Preşedinte, că ştiam cât de mult vi-l doriţi.” „Eşti departe rău”, zice şefu’. „Cu înregistrarea operei «Oedip»?”, încearcă şi directorul SIE. „Nici vorbă. Să nu vă miraţi când veţi fi schimbaţi. Ia, uite că fac şi versuri. Ia, că am inspiraţie: A-nceput de ieri să cadă, câte-o macara pe stradă, câte un vagon pe şine, să trăiţi cu toţii bine! Hă, hă, hă! Ia zi şi tu, Mardare, ce conţinea CD-ul după părerea ta?” Înghit în sec şi m-arunc cu capul înainte: „Înregistrarea convorbirii dintre generalul Degeratu şi Omar Hayssam”.
„Eşti pe-aproape.
Mai bine te propunea Croitoru pe tine ministru la Interne. Conţinea un mesaj din partea lui Osama Bin Laden către preşedintele României. Ascultaţi-l cu atenţie.” La început s-a auzit un zgomot aşa, cum se aude când face purici televizorul, apoi o voce gâfâită: “Salam Aleikum la domnul breşedinde. Ştiu că sundeţi în campania electorala. Sunt alăduri de dumneavoasdră de când domnul Liviu Dragnea a declarad că PDL a pornit Jihadul în deridoriu împodriva PSD. Asta blăcut la mine muld, că şi eu pornit Jihadul împotriva necredincioşilor. M-am întâlnid ieri într-una din beşterile mele conford sporid cu Omar Hayssam briedenul meu şi mi-a spus să vă dransmid mulţumirile lui că a plecad din România ca un domn, îmbrăcad la cosdum, barfumad şi aranjad.
A avut şi başabord românesc cu boza lui cu un ald nume. A burdad berucă verde şi ochelari de soare. V-aţi ţinud de cuvând cu el, m-am ţinud de cuvând cu cei drei ziarişti care a căzud pe front ca musca-n curu’ calului. Dumnezeu e mare. Dacă aveţi nevoie pentru Jihad în deridoriu, am câţiva derorişdi disponibilizaţi (că şi aici s-a simţid criza de la blestemadul de american) , care pot să dedurneze elicobderele condracandidaţilor dumneavoasdră spre alte ţări «de soare pline», cum zicea şi poetul George Coşbuc, că ştiu că vă blace boezia. Buteam să bunem şi bombe pe autostrazi, dar am înţeles că nu prea aveţi. O să drimid câdeva bersoane de încredere infesdade cu gripa porcină la băi de mulţime să dea mâna cu adversarii dumneavoastră care este. Ce nu mi-a blăcut la dvs. că aţi dat prea mult nas la femeie ca Ridzi, Udrea, Anastase.
Femeia tebuie ţinut sub văl şi sub babuc sau făcudă să explodeze. Bomba sexy, Elena Udrea, ar fi în stare să exblodeze bentru dumneavoasdră în sediul PNL? Asta e dovadă de iubire. Am de gând să vin pentru câdeva zile în România. Aderizez pe Aerobortul «Henri Coandă» şi voi burta aceeaşi berucă verde be care a burtat-o şi Omar Hayssam când a blecat. Boate îl drimideţi be Boc să m-aştepde la aerobort ca să nu mă mai fure taximetrişti, ca dada drecudă. Saludăm cu rezbect, Osama Bin Laden, care este.” Băsescu: „Ei, ce părere aveţi?” Directorul SRI: „După cum gâfâie, nu mai are mult de trăit”. Directorul SIE: „Să-l aşteptăm cu mascaţii pe aeroport, împreună cu primarul Oprescu, îl arestăm, punem mâna pe cele 25 de milioane de dolari recompensă şi vă finanţăm şi campania electorală”. Băsescu: „De ce trebuie să fie prezent şi Oprescu?” „Păi cum de ce? Dacă-l arestăm pe cel mai căutat om de pe planetă, vorbeşte dânsul să ne bage şi-n Cartea Recordurilor.” Băsescu: „Tu, Mardare, ce părere ai?” „Cred că e o glumă, şefu’. Parcă am recunoscut câteva din ticurile verbale ale vicepreşedintelui PSD, Marian Vanghelie, care este, pă persoană fizică.”