la bancă – m-am dus să îmi ridic noul card şi pentru că era coadă prea mare la ghişeul unde se eliberau cardurile, cine s-a gândit să mă ajute? Gardianul. )) Şi nu aşa oricum, ci zeflemitor, mestecând gumă, privind peste sprâncene ba la moaca mea, ba la buletin, ba la cei din jur. Se duce ăsta în nu ştiu ce cameră să îmi aducă obiectul pentru care eram acolo, da’ vine cu o mână în buzunar şi în cealaltă fluturând arogant buletinul meu şi molfăind pe guma aia: „N-a venit”. Jura-te! Cum pe unii angajaţi tre’ să îi tratezi conform meseriei lor, mai aştept niţel la coada aia şi evident ca mi-am primit cardul de la cel care trebuia să mi-l dea.

la secretariatul universităţii – dacă există printre voi un singur student care a întâlnit o secretară de treaba,  îl felicit şi poa’ să se considere un norocos, că aşa specimene – secretare amabile – îs cam rara avis prin ţărişoara noastră. Orice ai cere, la orice oră le deranjezi şi tonul lor e mereu, da’ mereu unul exasperat. Îmi venea să o pleznesc pe una când şi-a dat ochii peste cap pentru că am îndrăznit să o rog să îmi ştampileze carnetul la început de an.

la mine la lucru – avem o secretara, ajutor bun la toate, care de când întră în sală începe să urle. Nu cumva să atingi vreun obiect care nu e pe biroul tău că ai dat de dracu’. Eu una n-o înghit şi sper să n-am de-a face cu ea, că sincer nu ştiu dacă o să mă pot abţine să nu îi vorbesc pe un ton neprofesional.

la fostul meu liceu – că ziceam de femei de serviciu… Măi, alea urlau ca din gură de şarpe că duduia toată şcoala dacă ceva era nu era la locul lui. Să zicem că asta ţine de disciplină şi dacă nu te învaţă cineva în clasă sau acasă să păstrezi curăţenia, atunci măcar femeia de serviciu. Măcar dacă ar face-o mai civilizat.