Adeseori mă izbesc de ipocrizia societăţii în care trăim. Cel mai clar putem observa acest fenomen atunci când diverşi indivizi trec în nefiinţă şi toată presa se repede să îi închine osanale, iar nenumăraţi oameni mai mult ori mai puţin cunoscuţi lăcrămează pe la televizoare ori prin ziare.

Ştim cu toţii ce porcarie de constituţie avem şi totuşi, la moartea „părintelui” ei, Antonie Iorgovan, s-a tot menţionat ce senator minunat fusase, ce jurist meritoriu, ce om minunat!

Alt exemplu: Dan Iosif. Acuzele la adresa acestuia au fost mult mai grave. Gurile rele îl acuzau că în tinereţe s-ar fi îndeletnicit ceva vreme cu furatul câinilor de companie pentru ca, mai apoi, să îi returneze contra unei recompense. Mai grav este faptul că unii l-au învinuit că în timpul revoluţiei din ’89 ar fi ucis cu mâna lui câţiva băieţi nevinovaţi, soldaţi care păzeau seifurile lui Ceauşescu, pe care Iosif le-ar fi mitraliat şi golit în grabă. Şi la adresa lui s-au adus omagii după deces.

Cu toţii am auzit de celebrul Silviu Brucan, cel care a lansat la fel de celebra predicţie conform căreia, „pentru a deprinde democraţia, românii vor avea nevoie de 20 de ani”. Câţi dintre noi ştiu însă că acest individ a fost un apropiat al lui Gheorghe Gheorghiu Dej şi că, în calitatea sa de secretar general de redacţie la ziarul „Scânteia”, a cerut condamnarea la moarte, printre alţii, a lui Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Corneliu Coposu ori Pamfil Şeicaru. Era numit “maestru” la Pro Tv însă mulţi au uitat ce bestie sinistră le vorbea prin ecran. Cei câţiva ani de domiciliu forţat pe care i-a petrecut în Dămăroaia parcă i-ar fi şters toate păcatele transformându-l într-un dizident.

De ce am enumerat aceste fapte? Pentru că, acum ceva timp, pe data de 30 august, Ralu Filip, fost preşedinte al C.N.A.-ului, ar fi împlinit 50 de ani. Spun ar fi împlinit, pentru că acum 2 ani, în ziua de 22 mai, acesta a trecut în lumea celor drepţi. Din nou s-au făcut elogii, din nou s-a plâns cu lacrimi de crocodil.

Aş vrea să formulez în câteva cuvinte amintirea mea despre Pilif, după cum a fost supranumit de către membrii trupei de hip-hop, Paraziţii.

În opinia mea, Ralu Filip a fost un instrument macabru de cenzură, un dulău ascultător, atent la comenzile stăpânilor săi PSD-işti. E ciudat cum, un individ urmărit pe vremuri de securitate, a putut ajunge să reprezinte tocmai ceea ce a infierat în perioada dictaturii.

Mi-am permis odată să încerc să dialoghez cu Pilif.  Era invitat la Marius Tucă în emisiune şi am telefonat pentru a intra în direct. L-am întrebat de ce vrea să cenzureze piesele trupei Paraziţii şi dacă nu ar fi mai bine să le pună tuturor românilor ochelari roz pe ochi pentru a nu mai vedea mizeria din jur. Figura de stil era o parafrazare a unei secvenţe citite în “Toate pânzele sus” de Radu Tudoran, în care se povestea cum Gherasim, cârmaciul, venise cu ideea de a pune la ochii caprelor ochelari verzi, pentru ca iarba uscată de pe meleagurile elene să li se pară animalelor proaspătă şi grasă. Pentru mine asta reprezenta toată scălâmbăiala dance de pe atunci.

Desigur, Pilif nu m-a învrednicit cu vreun cuvânt, încăpăţânându-se să nu intre în dialog cu umila-mi persoană.

De aceea, plin de stisfacţie am strigat la un concert Paraziţii „*UIE C.N.A.” din nou şi din nou, frustrat de aroganţa acestui individ sinistru!

Nici acum, după atâţia ani, când îi contemplu ochii oblici nu îmi pot stăpâni ura ce mă macină. De ce? Pentru că Ralu Filip a reprezentat ceea ce am crezut mereu că e mai rău pe lume: cenzura, îngrădirea dreptului la exprimare, pumnul în gură, talpa de pe grumaz!

Şi când te gândeşti că în loc să facă război cu “Ciao Darwin”, o emisiune cu ţâţe goale prezente pe ecan la ore de maximă audienţă, lui i se căşunase pe muzica rap.

Acum îmi vine să vomit când mi-i imaginez pe lupii moralişti care, după citirea acestui articol, vor spune: “Nu ai pic de respect pentru un om care a murit! Nu ai nimic sfânt în tine! Despre morţi numai de bine!”

Ei bine, nu e bine! Noi cu toţii vom rămâne în memoria celorlalţi aşa cum am trăit. Iar dacă pe mormintele noastre vor creşte buruieni şi nu va arde nici o lumânare va fi numai vina noastră!