Când eram copil mă jucam cu puştii de prin cartier şi adesea se întâmpla să ne luăm la bătaie din te miri ce. Se afla printre ei unul numit Bogdănel, un băiat fragil, cu ochii mari, albaştri, şi păr cârlionţat. Pirpiriu şi slăbuţ cum era, avea totuşi o limbă  ascuţită care mă determina adesea să îmi doresc să îi tăbăcesc fundul. Totuşi, de fiecare dată când puneam mâna pe el şi voiam să îi aplic o bine meritată corecţie, ţipa ca din gură de şarpe că îl doare operaţia. Nimeni nu mai ştia când şi-o făcuse (apenticită parcă avusese), dar el încă o invoca la greu. Cum să îi mai trânteşti fundul de pământ când îţi apărea dinaintea ochilor o zgaibă deschisă, sângerândă? Cum să fii aşa o bestie lipsită de suflet? În final îl lăsam în plata domnului iar el se bucura că mă prostise încă odată. Însă nu în gura mare. Se târa puţin pe acolo, şchiopătând, încruntat, bolborosind, ca şi cum deja ar fi suferit de ceva.

Acum ceva vreme, la sfârşitul lui august, un scandal diplomatic a izbucnit între Suedia şi Israel. Motivele au şocat o lume întreagă, deşi vocile ultragiate nu prea s-au auzit. Care fusese problema? Un ziar suedez (pare-se de scandal), Aftonbladet, a acuzat armata israeliană că s-ar fi îndeletnicit cu traficul de organe prelevate de la prizonierii palestinieni ucişi în acest scop.

Desigur, guvernul israelian a sărit ca ars şi a cerut să se ia măsuri drastice împotriva publicaţiei respective. Guvernul suedez s-a codit. În numele libertăţii presei spuneau ei. Replica a fost necruţătoare: antisemitism!!!

Ca să vezi… Antisemitism!

Acest Bogdănel la nivel mondial a găsit din nou ocazia de a urla: MĂ LOVEŞTI LA OPERAŢIE!!!!

Nicioadată nu am pus prea multă bază pe ceea ce scrie presa de scandal. N-am să stau acum să cred tot ce îmi spune un scribălău avid de senzaţional, dar nici nu aş băga mâna în foc pentru corectitudinea armatei israeliene. Ştim bine cît de disproporţionată a fost reacţia din acest an faţă de rebelii palestinieni. Sute de civili de orice vârstă şi sex ucişi în Fâşia Gaza doar pentru a răzbuna o mână de soldaţi combatanţi. Nimic nu mă mai miră pe lumea asta. Nici măcar nu mă mai revoltă ştirile despre victimele colaterale. Mi se rupe sufletul la ideea că încă mai există oameni care nu pot trăi în linişte pe meleagurile natale. Însă măcar în materie de principii îmi permit să mă pronunţ pe seama acestui subiect tabu.

Statul Israel şi-a arogat de ceva vreme dreptul de a reprezenta toată evreimea. Şi pe evreii de pe acolo, şi pe cei de pe aici. Evreii din Rusia, Polonia, Anglia, Egipt, Argentina, S.U.A., toţi sunt ca şi israelieni deşi poate că nu au încă cetăţenie. De aceea, guvernul israelian îşi permite şi să scrâşnească: „antisemitism”.

Mă frământă de ceva vreme o întrebare: de când israelian este sinonim cu evreu?

„Antisemit”! Cu acest cuvânt umpli de noroi orice intenţie de a scoate la lumină scheletele ascunse prin dulapuri. Poţi să mai pomeneşti astăzi despre faptul că mare parte dintre membrii de marcă ai mişcării comuniste din prima jumătate a secolului al XX-lea au fost evrei? Nu, pentru că bieţii oameni ucişi de nazişti servesc mult mai bine ca material de propagandă. E dezgustător modul în care politicienii aruncă perdele de fum formate din cenuşa părinţilor lor incineraţi la Auschwitz. Sub acest scut, orice mârşăvie poate fi ascunsă sub preş. Aşa cum, pe vremea Războiului Rece, orice critică la adresa americanilor era taxată drept comunism.

O spun şi o repet: niciodată criticile la adresa unui guvern nu pot să îi atingă şi pe cetăţenii respectivului stat ori membrii acelei naţiuni. Da! Poţi fi anti-israelian, însă diferenţa între acest termen şi cel de „anti-semit” e ca de la cer la pământ.

Sunt scârbit de atâta ipocrizie. Şi nimeni nu are puţin curaj să taxeze nişte nedreptăţi evidente de teamă să nu fie ştamplaţi cu stigmatizantul apelativ.

În ce mă priveşte, ştampilaţi-mă cu ce vreţi! Am să ridic pumnul şi la Dumnezeu când voi considera că abuzează de puterea lui! Cine mai crede azi în popoare alese?

Şi încă ceva. Am eu o vagă impresie, sau arabii sunt şi ei un popor semitic? Conform minimelor cunoştinţe de cultură generală pe care le posed, chiar Vechiul Testament menţionează înrudirea dintre aceste două etnii. Mai precis, Abraham, urmaşul lui Sem (întâiul născut al lui Noe), ar fi fost tatăl străbunilor evreilor şi arabilor – Iacob (Israel) şi Ismael.

Nu e ironic să vedem cum  întregul Occident ar putea fi catalogat, la o adică, drept anti-semit?

Ştampilat!!!