“A venit toamna, acoperă-mi inflaţia cu ceva, c-o sămânţă de scandal, sau mai bine cu umbra ta.” Cam aşa îmi imaginez eu că ar recita dl Boc poezia “Emoţie de toamnă” de Nichita Stănescu.


Şi apropo de Boc, de când a fost asemuit cu Ştefan cel Mare, primul-ministru face antrenamente de încălecat şi descălecat pe ponei în manejul special amenajat în incinta Parlamentului. Versurile “Nalt la stat, mare la sfat şi viteaz cum n-a mai stat” i se potrivesc ca nuca-n perete.

Toamna e anotimpul când se numără bobocii de raţă mandarină, junghiurile reumatice din omoplaţii Coaliţiei şi banii risipiţi de doamna Udrea pe perdele şi pe aranjamente florale (inclusiv şi pe alte tipuri de aranjamente).

Toamna e şi anotimpul fabulei “Greierele şi furnica”, recitată tot de dl prim-ministru: “Cri, cri, cri, FMI, nu credeam c-o să mai vii.

Tare-s mic şi necăjit”.

Toamna e sezonul disponibilizărilor, e anotimpul murăturilor (din Parlament), al dulceţurilor şi dulcegăriilor din luările de cuvânt, al fructelor şi legumelor târzii. E anotimpul iubirilor înăbuşite (cu perna?), al nunţilor cu dar (“Dar de unde ai urma asta de ruj pe obraz, iubitule?”) şi al divorţurilor “fără număr, fără număr, fără număr”. E anotimpul când păsările migratoare pleacă spre ţările calde, iar tinerii noştri dezamăgiţi pleacă spre ţările reci, e sezonul copacilor desfrunziţi şi al pădurilor defrişate fără milă de magnaţii imobiliari.

Toamna e anotimpul în care căpşunarii lasă baltă căpşunele rozalii de pe meleagurile străine şi se întorc la vatra strămoşească să culeagă struguri autohtoni, de culoarea chihlimbarului. Toamna e anotimpul ştirilor de genul: “Tulburelul face noi victime”, în care tulburelul nu este un ucigaş în serie, aşa cum a crezut şeful de post din comuna Ciofrânceni, care a şi declanşat o urmărire generală, transmisă în direct la OTV, pentru prinderea infractorului.

Toamna se recunoaşte şi datorită faptului că zilele devin din ce în ce mai scurte şi mai anoste (mai ales pentru cei care lucrează în Parlament la elaborarea unor proiecte de legi prin care să scoată ţara din criză şi s-o bage în colaps), în timp ce nopţile devin din ce în ce mai lungi şi mai pline de paranghelii (pentru cei care nu mai lucrează nicăieri).

Tot toamna, edilii devin brusc interesaţi de estetica oraşului: descarcă pământ peste florile abia plantate şi plantează altele deasupra, pun borduri noi peste cele vechi şi, mai nou, vopsesc staţiile de autobuz şi stâlpii de iluminat în portocaliu, pentru a da o notă cât mai optimistă oraşului (e vorba de Turda) şi pentru a întări tonusul persoanelor care suferă de depresie şi n-au bani să-şi cumpere Rudotel.

Este sezonul “Târgurilor de toamnă” şi al “Bâlciurilor electorale”. Toamna se numără voturile (chiar şi de câte două- trei ori, ca să iasă cine trebuie) şi se adună recolta obţinută în urma unor ploi de promisiuni electorale. Toamna e anotimpul relaxării, e anotimpul concediilor neplătite pentru bugetari, al cizmelor de cauciuc made in Apa Nova, e anotimpul în care Simona Pătruleasa se întoarce din nou în televiziune şi-n care se înregistrează temperaturi sub zero grade la Miercurea-Ciuc (răcire bruscă, cauzată mai ales de dorinţa de autonomie teritorială a cetăţenilor maghiari din zonă). Toamna e anotimpul în care ai mai mult timp să te descoperi, să stai de vorbă cu tine însuţi, fiind prins în trafic câteva ore pe zi.

Una peste alta, “Toamna” este cel mai lung dintre “Anotimpurile lui Vivaldi”. Durează 11 minute, dar merită. La sfârşitul acestei piese te simţi cu adevărat pregătit să dai piept cu toamna românească.