De câțiva ani, aproape pe nesimțite, maeştrii muzicii dance, au renunțat la plajă, femei despuiate și decapotabile. Acest gen de videoclipuri le-a rămas maneliștilor și fanilor lor adevăraţi, oamenii care indiferent de cât de înalt e valul poartă lanțul și crucioaca neclintite, iar fata vibrează precum coarda de chitară bass, pregătită să înghețe pe frunte măcar două bancnote la o melodie care merge direct la suflet.

De la “pleacă Johnny în armată“ şi costumaţia din plastic colorat a băieţilor de la 3rei Sud Est, masculii muzicii dance, trebuie să recunoaştem, parcă au mai evoluat. Acum artiştii se poartă după normele internaţionale în modă, după cei care dau tonul muzicii de discotecă. Putem spune că parcă şi la fete se vede o schimbare. Au mai dispărut picioarele bronzate îngrămădite în ciudă sub fusta minijup croită exact după standardul spumei în halba cu bere. Parcă şi decolteurile care se îngămădeau în cadre repetate la trei minute de videoclip s-au rărit şi încă nu-mi dau seama dacă e bine sau rău.

Acum, mai mult ca niciodată cică se cântă şi revoluţia dintre cei care “sunt cu live-ul” şi cei care fac “pleibec” continuă şi e mai aprig decât războiul rece dintre Rusia şi americani. Versurile sunt cam la fel, doar că s-a schimbat limba, o engleză pură lălăită cu accent după cum suportă urechea fiecăruia, care nu sună nici prea bine, dar nici prea rău, exact cât să excite userul de odc şi să nu-l dezamăgească.

Vara aceasta de exemplu se poartă acordeonul, orice melodie trebuie să aibă măcar două acorduri din instrumental cu pricina. Şi mai mult ca niciodată tot vara aceasta muzica dance românească seamănă ca două picături de ploaie. Dar nu contează, acordeonişti avem, iar creatorii de muzică dance spun în cor că i-am impresionat pe străini cu engleza noastră, iar concertele în discotecile din afară curg gârlă: cum e o vorbă în popor, românul s-a născut poet şi moare cântăreţ, aşa are destinul şi trebuie să-l poarte până la capăt “nou medăr uat”.