V-am mărturisit că nu sunt un consumator de televiziune. Prefer să mă uit din când în când pe YouTube şi să mă crucesc de nivelul absolut jalnic la care au ajuns emisiunile de „divertisment“ din România.
Să luăm de pildă defunctul show „Bancher sau Şomer cu Romică şi Cornel“ de pe Antena 1.
Emisiunea începe cu o leşinătură de piesă muzicală, din care singurul lucru inteligibil e refrenul „Bancher sau Şomer cu Romică şi Cornel, emisiunea care vă bagă bani în portofel“, şi vă pune nervii pe bigudiuri, aş mai adăuga eu. Prezentatorii se gratulează cu fraze de genul: „Băi da ce supermotoare ai“, „Hai, că eşti mai tare decât piticul porno!“. Circarii de serviciu, şi mă refer aici la Ţociu şi Palade, au apelat pentru ediţia la care m-am uitat eu la o formulă facilă de umor, menită să stârnească râsul telespectatorilor grobieni, care-şi sug măselele şi scot biluţe din nas printre două râgâieli de satisfacţie: travestiul.
Ţi se strepezesc ochii uitându-te la cei doi măscărici îmbrăcaţi în femei. Ţociu: „Măi scufundător nautic, să moară mama, zici că eşti Nautilus“.
Alături de cei doi apare şi asistenta, Raluca, o frumuseţe „naturală“, numai craci şi ţâţe, „tunată“ la maxim şi întâmpinată de Ţociu cu apelativul marinăresc: „Bună, păsărică“. Nu-i vorbă că asta şi este: o „păsărică“. Mută, pentru că n-are voie să ciripească din motive de IQ. Poate cel mult să-şi fâţâie fundul şi să-şi împingă sânii cât mai aproape de camera care dă prim-planul, doar, doar o remarca-o vreun fotbalist şi-o scăpa-o de babalâcul cu respiraţia urât mirositoare cu care e cuplată acum.

Ţociu: „Şi acum să trecem la super-vedetele pe care le vom avea în platou: cel mai frumos şi cel mai iubit cuplu din România, Oana Zăvoranu şi Pepe!“ Adevărul este că pe lângă Nikita şi Tarky, Ogică şi Naomi, sau Tolea şi Magda, Oana şi Pepe au ajuns să fie super-vedete cu super-limbaj: Oana Zăvoranu, către Ţociu: „Fată, da’ ce-a făcut criza asta din voi, tu! Băi rapandulelor, sunteţi tari în seara asta“. Pepe: „Să ştii că doamna Palade nu suge burta“. Ţociu: „Nu, nu, nu, ea suge altceva…“. Oana nu scapă ocazia pentru a pomeni de procesul pe care-l are cu mama ei şi pe care cu siguranţă îl va câştiga peste câteva zeci de ani. Emisiunea are scopul „de a scoate câţiva români din foame“, aşa cum declara Romică Ţociu. E de mirare cât de mult se pot înjosi nişte familii, aparent normale, pentru un premiu care nu depăşeşte câteva salarii medii pe economie. Alte replici „comice“ extrase din emisiune. Ţociu: „Rămâneţi alături de noi până îi găsim vibratorul lu’ asta“. Palade: „M-am râs pe mine de tot“. Ţociu: „Taci fă, TIR-isto!“. Oana Zăvoranu: „Lui Cornel i s-au aprins călcâiele de când l-a-ncălecat Pepe“. Oana, prezentându-şi partenerul de duet, altul decât Pepe: „Hai că-i tânăr. Am venit cu prospătură“.
Urmează prima probă: alergarea pe bandă rulantă, în timp ce vedeta trebuie să răspundă la câteva întrebări simple de aritmetică. Palade: „Faceţi sport şi vă puneţi mintea la contribuţie. 65+6-11 egal…“.
Oana Zăvoranu, care se lăudase ca şi Simona Senzual la „Happy Hour“ că a fost premiantă la matematică, zice: „61“, apoi „65“. Vorbeşte singură în timp ce aleargă pe bandă: „Cât face 71-11?“ Palade: „Au trecut 30 de secunde, zi pas dacă nu ştii“. Zăvoranca: „Pas“.
Pepe a încheiat cântând minunata emisiune, că doar n-a fost invitat doar pentru a se holba la silicoanele Ralucăi, sub privirile îngăduitoare ale Zăvorancei: „Am trăit de mic într-o mahala, cu puştani de-o seamă umblam haimana/ Cum vedeam o dubă ne-mprăştiam, făceam doar o tură şi iar ne strângeam“.
Şi uite-aşa a ajuns la televiziune în prime time. Cu duba.
Anonimi vestiţi ai micului ecran
Categorie Viorel Gaiţă