Motto:

„Unii zic că e otravă,

Dar de stai să te gîndeşti,

Limba noastră cea moldavă-i

Mama limbii româneşti”.

(Din „Dicţionar moldovenesc-românesc” de Vasile Stati)

Cu greu, dar totuşi am apucat să scriu despre aşa-zisa „limba moldov’neascî”. Nu că aş fi dezarmat în faţa unei asemenea aberante izvodiri staliniste. Problema e că ori de cîte ori se întîmplă să vorbesc despre caricatura lingvistică în cauză, sînt cuprins de o acută lehamite. Problema „limbii moldov’neşti” a fost (dez)bătută pe larg. În contra „plagiatului tovarăşilor” (plagiat în raport cu româna, desigur) s-au vărsat rîuri de cerneală. Cunoscuţi savanţi lingvişti demult şi-au pronunţat verdictul. Aşa că lehamitea mea de a mai vorbi despre acest idiom năstruşnic este, poate, şi un efect al epuizării unei probleme care nu mai e o… problemă. S-a spus totul, cu lux de amănunte, despre „limba de stat” a basarabenilor. Aşa cum se şi cuvine, perspectiva abordării „limbii moldov’neşti”, aici şi acum, va fi din(spre) pana mea.

Vasile faţă cu Adrian

Nici nu deschid renumitul „Dicţionar moldovenesc-românesc” al savantului cu literă mică Vasile Stati, că, de pe harta inserată pe copertă, mi se dă de înţeles că toată suflarea care nu a avut precizia a se fi născut într-un alt spaţiu decît cel carpato-danubiano-pontic „vorgheşti” în „limba moldov’neascî”. Plonjarea în politic se anunţă într-un „post-scriptum neobligatoriu” din prefaţa buclucaşului op lexicografic cu pretenţii academice. Aici, băţosul tovarăş lingvist şi istoric Vasile Stati ne povesteşte cum, la o reuniune de la Trieste din noiembrie 2001, prim-ministrul României de atunci Adrian Năstase „a rămas crăcănat” după ce a citit, pe una din cabinele translatorilor, sintagma „limba moldovenească”. Iată cum „şeful guvernului unei ţări cu o populaţie, în bună parte de limbă est-romanică, a făcut-o pe niznaiul, cică n-ar fi auzit pînă atunci de alte limbi romanice de răsărit: dalmată (dispărută), vlahă, vorbită în nord-vestul Bulgariei, moldovenească, limba de stat a Republicii Moldova”. În continuare, depăşindu-şi atribuţiile de dublu savant („lingvist” şi „istoric”), Vasile Stati citează o declaraţie „oficială” pe care Năstase a făcut-o pentru ziarul „Ţara” din 27.11.2001: „Pînă cînd la Chişinău nu se va face un dicţionar româno-moldovenesc, eu continui să cred că limba pe care a vorbit-o reprezentantul Republicii Moldova este limba română”.
Se vede că această din urmă declaraţie a lui Năstase a şi fost gazul pe foc în procesul de izvodire a capodopului lexicografic statian cu rădăcini adînci, staliniste.

În joc e obrazul lui Năstase

Cînd un individ insistă în prostie, justificîndu-se la nesfîrşit, înţelegem că scopul scuză orice mijloace. Să-l lăsăm pe aproximativul tovarăş „lexicograf” Stati singur în faţa prostiei: „Noi, moldovenii, purtători ai limbii moldoveneşti, dorind să-l luminăm pe A. Năstase şi alţi români de-al de el din România, am elaborat şi am tipărit Dicţionarul moldovenesc-românesc, cuprinzînd vreo 19.000 de cuvinte şi forme. Acum e rîndul lui A Năstase să recunoască public, cu aceeaşi faţă, că reprezentantul Republicii Moldova a vorbit în limba moldovenească. Decizia îi aparţine. Facă precum i-i voia. Amintim însă că în joc e obrazul unui prim-ministru. Al unui stat. Şi nu a unui stat ca celelalte. Ci a (sic!) României! Se va vedea cît costă. Nu vă fie cu bănat”.
Cum, tovarăşe Stati, să mă limitez, în vorbirea mea, doar la vreo 19.000 de cuvinte? Să fi contribuit, prin eforturile matale bine plătite, la amînarea fosilizării unui „idiom” anacronic?

Limbile române

Culmea statalităţii moldov’neşti – în Basarabia, sintagma „limba română” e tabuizată. Nu trebuie să o pronunţi prea răspicat. Şi, cel mai important!, vei avea parte de linişte dacă nu vei recunoaşte public că eşti vorbitor de română. Am păţit-o de mai multe ori şi ştiu! În fine, dacă ai eliminat din vorbire „incomodele” cuvinte „limba română”, te salvează următoarele sintagme patriotice: „limba moldov’nească”, „limba de stat”, „limba oficială”, „limba noastră”, „limba strămoşilor”, „limba maternă”, „limba lu’ Stati”, „limba lu’ Voronin” etc. etc.

Mai jos, în spiritul renegatului român Vasile Stati, haideţi să ascultăm o înlemnită mo(n)stră de „limba moldov’nească”. Din repertoriul băieţilor de la „Planeta Moldova”:

Dar ce să mai vorbim de simplii muritori, care „nu ştiu ce vorbesc”? Să-l ascultăm pe eternul şef al statului, spicher al Parlamentului şi lider al comuniştilor autohtoni, tovarăşul Vladimir Nicolaevici Voronin:

În loc de concluzie

Pe toate canalele de comunicare posibile, basarabenilor li se inoculează un soi de moldovenism primitiv, excesiv de toxic. Cînd vine vorba de protejata „limbă de stat”, iar în stînga Prutului anume acesta este punctul nevralgic al politicii, sîntem în situaţia de a pune pe tavă o păguboasă mixtură de rusă şi română. Iată şi moldov’neasca lui Stati şi a mutanţilor ei „vorghitori”!

Deşi îmi repugnă, voi reveni, pe parcurs, la tragicomica problemă a „limbii de stat” din Republica Moldova.