Ministru cu dare de mână

223  vizualizari
Andrei Boar

inpanamea.ro

“Monica Iacob Ridzi, ministrul tineretului şi sportului, a reuşit să cheltuiască pentru evenimentele organizate de Ziua Tineretului impresionanta sumă de 628.000 de euro, bani cu care o federaţie sportivă trăieşte un an!”

Evenimentul Zilei

Având în vedere că o amărâtă de scenă costă în zilele noastre 75.000 de euro, bătrânii noştri se pot întreba pe bună dreptate cât vor costa în curând cele patru scânduri ce vor fi aşezate pe catafalc.

Scena cu pricina, sau mai degrabă improvizaţia din cuie şi scânduri, a apărut în atenţia consumatorului de presă datorită „priceperii” ministrului tineretului şi sportului Monica Iacob-Ridzi care pe lângă odioasa scenă a mai cheltuit alţi 555.000 de euro pe 3 trupe româneşti şi alte activităţi.

Adică, în total Monica Iacob Ridzi, a cheltuit ~630.000 de euro pentru a sărbători Ziua tineretului.
Să toceşti atâţia bani într-o zi e un gest cam „sportiv”. Un calcul sumar ne arată că d-na Ridzi a cheltuit cam 26.250 de euro pe oră sau 437,5 de euro pe minut sau mai exact câte 7,3 euro la fiecare secundă din Ziua Tineretului: .

Mie mi-a fost simpatică… Pe lângă faptul că mi-a amintit de piesa “Itsy Bitsy Teenie Weenie” m-am bucurat puţin s-o văd înscăunată ministru. Era tânără, frumoasă şi arăta a femeie. Nu de alta, dar într-o clasă politică dominată de bărbaţi ce se invită prin parlament să-şi numere ouăle ajungi să te întrebi care sunt preferinţele lor sexuale.

A fost dreptul meu să răsuflu atunci uşurat văzând-o pe Ridzi la guvern.

Mai târziu aveam să aflu că poate fi şi dură când apare la televizor (neînsoţită de aia mică) să dea explicaţii. Nu-i nimic, mi-am spus. Săraca o fi picat la mijloc într-o lume de vulturi lacomi. Şi-un pic de duritate nu strică unei femei . Vorba aceea din folclor “E treaba mea. Nu te băga. Sexy şi rea..bla,bla, bla, bla”.

Însă când ciuleşti puţin urechea la suma de ~630.000 de euro aruncaţi fără număr, calităţile feminine pălesc în faţa evidenţei prostiei sau hoţiei.

Pesemne a avut Băsescu dreptatea lui când i-a spus lui Liiceanu că şcoala scoate tâmpiţi. Altfel nu-mi explic de unde atâta inconştienţă. Să afirmi cu tărie că s-a procedat corect, că nu sunt nereguli în contracte ştiind despre ce sumă e vorba, deja ori e prostie, ori e ipocrizie.

Liceul l-a terminat cu 10, iar Facultatea de Ştiinţe a absolvit-o ca şefă de promoţie. Aşa că nu-mi explic cum o persoană cu genul ăsta de realizări poate să facă astfel de greşeli. Doar nu orice bătut în cap termină un liceu de informatică cu 10.

Şi dacă Băsescu n-a avut dreptate, înseamnă că a vrut ea să facă ceva cu banii, însă genială n-a fost, pentru că a ignorat presa. Nu de alta, dar nu se găsesc 95% din bani. Pe unde or fi amărâţii?

Principala mea dezamăgire priveşte raportarea generaţiei tinere la politică. Ne tot dorim întinerirea clasei politice, însă tinerii ce vin sunt incompetenţi sau făcuţi după chipul şi asemănarea lichelelor bătrâne ce i-au adus sus.

Am privit dezgustat scena în care doamna ministru ocolea cu nesimţire răspunsul la întrebarea lui Tolontan dacă îşi va da demisia în cazul în care îi va aduce probe clare pe documente oficiale semnate de ea însăşi potrivit cărora ministerul condus de dânsa a cerut, a cumpărat şi a plătit servicii interzise.

Nu mai vreau nicio întinerire. Vreau o împrospătare. Să vină alţii, nu contează vârsta lor atâta timp cât îşi fac treaba şi au respect faţă de opinia publică.

Toată lumea ştie că se fură!

Singurul adevăr unanim acceptat în ţara asta e că se fură!

Dar demnitarii mei, când sunteţi prinşi că aţi furat, aţi folosit sau aţi pierdut prin incompetenţă nişte bani nu ne mai spuneţi că se putea şi mai rău.



Opinia ta:

inpanamea.ro pixel made

Subscribe

RSS Evenimentul Zilei

RSS Realitatea.net

RSS Money.ro

Comentarii Recente

  • octav: nu am avut norocul sa fiu sunat de white sands. :) oricum, parerea mea e ca e o teapa....
  • seven: de parcă noi ştim mai mute despre ei :) )
  • Kogaion: Serban Huidu: “La olimpiada de la Vancuver Romania o sa participe cu o echipa...
  • Lia: Mona, eu am gasit, tot asa, cautand pe net si gasind o adresa de mail de la o alta pagubita...
  • mona: am luat si o vacanta in tenerife de la white sands.am citi pe net toate comentariile si...