„Fratele meu, doctore YASSIN, ABU HELMI, să ai pace, îndurare şi bucurii de la Allah…

Crede-mă că nu meriţi să-ţi spun «Fratele» meu, dar mă întorc la anii petrecuţi împreună şi nu pot să cred că m-ai trădat. «Frate», îţi scriu din Palmira, «Mireasa Deşertului» cum era numită această oază în antichitate. Am văzut la ştiri, pe PRO TV Internaţional, că presa din România a început să se intereseze iar de cazul meu şi aş dori să fac unele precizări. În primul rând, am văzut că-i frământă grija pe unii dintre jurnalişti cum de vorbesc eu limba română fără greşeală, mai bine chiar decât Marean Vanghelie, care a garantat pentru fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu.

Păi ce să-i faci dacă am avut profesor bun. Apropos de asta, transmite-i «profesorului» că mă rog la Allah să fie bine alături de familie şi de copii. Ştiu că «profesorul» este plecat prin ţară în campanie electorală şi că este posibil să nu-l poţi întâlni, dar transmite-i te rog gândurile mele bune cu prima ocazie când te vezi cu el.

Allah sa te ierte, «Fratele» meu YASSIN. Îţi mai aduci aminte când mă sunai şi-mi spuneai că «profesorul» este foarte supărat şi că te ameninţă şi-ţi spune că ne va închide şi că nu vom mai vedea soarele? De închis m-a închis numai pe mine, iar pe tine te-a numit «beneficiarul cinstit al averii lui Hayssam» după fuga mea din România.

«Frate», la ultima noastră întâlnire acum patru ani pe holurile Parchetului mi-ai spus nişte vorbe din care n-am înţeles foarte multe şi n-ai fost absolut deloc clar (mâncai şi o shaorma în timpul ăsta). Mi-ai spus că «profesorului» nu-i mai pasă de tine (nu-ţi mai acordă atenţie) şi că relaţia nu mai este precum a fost. Îmi sugerai prin asta, printre clefăieli şi sugeri de măsele, că «profesorul» m-a abandonat şi că promisiunile sale nu mai sunt valabile. În disperare de cauză am contactat-o pe «bunicuţa», care în 2000 a efectuat chiar o vizită electorală în oraşul Nehoiu, pe atunci «moşia» mea. I-am trimis şi o poză cu mine, şi cu «bunicuţa» umăr la umăr, făcută în uşa cantinei muncitoreşti de la Foresta S.A., cu autograful meu pe spate şi cu câteva vorbe prin care-i spuneam că vreau ca «dânsa» să ştie că sunt fidel şi de încredere, precum am fost întotdeauna. Nu mi-a răspuns, aşa că am intrat în panică, am împrumutat celularu’ de la Sile Cămătaru, cu care eram vecin de celulă, şi l-am sunat pe «profesor» pe numărul scurt. Primul lucru pe care mi l-a zis a fost: «Băi, te-a mâncat în fund să discuţi?». I-am răspuns că de mâncat în fund m-a mâncat într-adevăr, că sufăr de hemoroizi, dar de discutat n-am discutat cu nimeni.

I-am spus că am şapte copii acasă care stau şi plâng în fiecare seară, că am patruzeci şi şase de nepoţi care trăiesc prin mine, toţi minori. «Profesorul» mi-a spus: «Îţi iei copiii şi te duci în America». «Şi cu nepoţii ce fac?» S-a făcut că nu aude şi mi-a zis că să nu-mi fac griji în ceea ce mă priveşte, că totul e aranjat. Şi-ntr-adevăr aşa a fost, Allah să-i dea sănătate şi putere de muncă să termine ce-a început. Pachetul pe care ţi l-am trimis odată cu scrisoarea e pentru «profesor». Conţine un scut şi un buzdugan, să-l ajute în lupta cu mogulii şi cu jurnaliştii care-i vor răul. Hai România, o să învingem împreună, şi eu vreau o Românie de bun-simţ.

Închei cu o strofă dintr-o poezie scrisă tot de un Omar, dar nu Hayssam, ci Khayam, pe care o dedic «profesorului», că ştiu că-i place viaţa: «Rămâi să mai ciocnim o cupă / La hanul vechi de pe coclauri, / Căci pentru vin şi pentru tine / Mai am în sân trei pumni de aur.»
Aşa să dea Allah”.

PS: Mai aveam şi-o adaptare după “El Zorab” a lui George Coşbuc, pe care am scris-o în închisoare şi care începea aşa “La «profu» vine un arab, / cu capul ras, un fost nabab, / «-Sunt acuzat de terorism, / da’ sufăr crunt de reumatism. /Ajută-mă să scap!»“