“Nu am timp frate, n-am timp decât pentru mine, nici măcar… încerc a-mi vedea doar de timpul meu! Time is money chiar şi pentru mine” – ne spunem poate fiecare.

Şi suntem atât de săraci în timp, căci în timp vedem că mare lucru nu prea am făcut iară el ne zboară atât de repede; ajungem la un moment dat, cu sau fără prea mulţi bani dorind-visând a mai cumpăra ceva… de astă dată timp, dacă nu pentru noi sigur pentru alţii: “nu am avut suficient timp pentru tine iubita mea, fiul meu, fiica mea, nici pentru tine mama…” de aş mai avea puţin timp l-aş oferi doară ţie… mai daţi-mi timp vă rog să trăiesc şi-n timpul lor…

E atât de uşor să refuzi astăzi pe cineva cu formula “n-am timp, îmi pare rău…” sau poate “ce pana mea mai vrei şi tu?…” , la serviciu către unii colegi, pe stradă în faţa unor persoane, la telefon unui amic, vecinului… semenului ce făr’ a-l asculta, poate are el însuşi nevoie de ajutor, poate de ajutor în a ajuta pe altcineva sau poate chiar pe… tine.

Oare dacă ne-am face din timp, timp şi pentru alţii, n-am constata că vom câştiga mai mult timp?

Să deschidem porţi timpului spre alţii, să nu-i întindem capcană propriei existenţe!

Căci “simt că nu-mi mai aparţin… şi timp din timpul meu ofer altora primind… trăind din timpul lor… şi din acel moment am început a gusta… din veşnicie” – ce bine ar fi dăcă ne-am spune fiecare!