ÎN PANA MEA

Blogul care-ţi scoate nervii la plimbare

Cu tăicuţul de braţ

inpanamea.ro

Despre femeile văzute la braţul bărbaţilor mai în vârsta sau în dreapta lor, prin maşini, s-a tot scris şi s-a tot vorbit. În general la modul peiorativ, acuzator, ironic sau batjocoritor. Am să vă propun o altă alternativă, un alt unghi de vedere sau alte motive pentru care unele tinere îi preferă pe bătrâni.

Oricât de neîntâlnite vi se par, şi poate şi sunt, cazurile astea, există femei care preferă bărbaţii mai în vârsta decât ele, mult mai în vârstă decât ele, din simplul motiv că cei de vârsta lor nu le satisfac din punct de vedere… intelectual. Cred că e de-ajuns o experienţă-două cu un tinerel pentru a-şi da seama că n-au nimic în comun cu el, n-au subiecte de discuţie, sau discuţiile nu sunt interesante.

Astea sunt, în general, fete pe care nu le interesează partea financiară, nu le interesează frumuseţea exterioară pentru că ceea ce le gâdilă interesul şi le stimulează sexual este inteligenţa celui pe care l-au ales. Nu zic că astfel de sentimente nu pot fi stârnite şi de un bărbat mai tânăr, nu, pentru că ştim cu toţii că inteligenţa nu sălăşluieşte doar în capetele mai coapte. Însă din sursă sigură pot să afirm că în astfel de cazuri, ce contează cel mai mult e ca el să fie un tip super deştept, aproape tot timpul de un calm ieşit din comun, manierat, şi care vorbeşte puţin cu gura, dar extrem de mult cu privirea. Aş fi vrut să aduc un exemplu mai cunoscut pentru a-mi susţine părerile şi v-aş fi propus exemplul doctorilor Cameron şi House din House MD. Numai că el nu e deloc tăcut, nici amabil, nici moral, nici manierat, ba dimpotrivă poartă pe el toate antonimele acestor trăsături. Cu toate astea e deştept, cel mai deştept şi de-asta îl vrea Cameron, pentru că îl admiră.

Normal că se iscă întrebări de genul: „Şi în pat? Cum e cu un bătrânel în pat? E la fel de stimulant” Că în momentele alea o discuţie despre o arie din Mozart sau despre pariul lui Pascal are efect exact contrar, adică de pleoştire sau secetă subită. La 50 de ani nu cred că se pun problemele astea şi oricum prospătură de lângă ei are efect de Viagra vie.

Deci nu orice fată de 20-25 de ani care apare în compania unui domn mai în vârsta ca ea, care poate să aibă chiar dublul vârstei ei, e o piţipoancă sau o însetată după bani. Singura avere pe care ea o vânează e intelectul lui.

Categorie Andreea Ursu
  • theo spune:

    Generalizezi,si nu e bine,ca le iei apararea pitipoancelor ahtiate dupa avere.Zicea si cineva mai jos,e un procent foaarte mic de femei care gandesc ca tine.nu neg ca ar exista astfel de cazuri,chiar cunosc,dar gresesti prin a generaliza.

  • cipi spune:

    nu cred ca e nimic ciudat in asta. mass media ne transforma in indivizi ironici, sarcastici si “judgemental”-i. in liceu am avut o colega care s-a indragostit de 2 barbati in varsta, pe rand. nu era nici unul bogat. a sfarsit prin a se casatori cu un al 3-lea. cu 35 de ani mai in varsta. e fericita. e o femeie puternica, independenta. avea cele mai bune medii, era prima din clasa. nicidecum o pitipoanca, ci o minte foarte desteapta. pe de alta parte, mie imi plac femeile mai in varsta. din acelasi motiv. ai ce vorbi cu ele si nu tre sa te porti cu ele ca si cu o eprubeta.

    sunt totusi abateri de la regula de rand, iar cei care vin in contact cu asa ceva pt prima data, reactioneaza…”in legitima aparare”.

    totul se rezolva cu un zambet si cu cat mai putine explicatii. :)

  • Doru Ionescu spune:

    E ciudat, vanatoarea de intelecte este permisa in perioada de prohibitie! :)

  • Sirg spune:

    Daca nu e vorba de bani, pt ca inteleg ca ai eliminat varianta asta, e mai degraba vorba de un “complex patern”, si anume, unor femei le-a lipsit in copilarie o figura paterna puternica, si o cauta in persoana unui iubit sau partener. Nu cred ca conteaza asa de mult intelectul ci sentimentul de siguranta.

  • PurSiSimplu spune:

    @Teodora:la varsta asta esti una din putinele tipe care au aceasta mentalitate….zic asta deoarece mie mi se pare ca pe zi ce trece tineretul romanesc se indobitoceste…ei iau exemple din lume dar problema e ca aceste exemple sunt puse in aplicare gresit…..si…din cate am vazut eu un baiat care apreciaza aceste valori si care tine si el la adevarata eticheta a clasei sociale bine crescute nu iese in evidenta…sta la locul lui, e linistit, nu e precum altii de aceasta varsta….cu niste freze de zici ca sunt papagali,struti sau ce or vrea ei sa imite,si cu tupeu de….smecher….zic ei…asa ca partea pozitiva la ceea ce ti-am descrie mai devreme cred ca ti-ar satisface cerintele in oarecare masura;)

  • Teodora spune:

    Eu cred ca sunt multe femei de pana la 25 de ani care stiu ce vor de la viata. Eu una, am 19 ani si cred ca stiu ce vreau de la viata. Si cu siguranta e mai mult decat distractie. Sau modul meu de a intelege distractia e mult diferit. Eu prefer sa merg la un concert de muzica simfonica in loc sa merg intr-un club sau la discoteca, si prefer sa stau sa discut cu prietenii in loc sa merg sa dansez. Inca imi face mare placere sa merg impreuna cu parintii mei la prietenii lor si, sincer, n-as accepta ca baiatul cu care sunt sa reprezinte mai putin decat sunt ai mei. Daca se gaseste asa un om si sa fie sub 30 de ani, e foarte bine, dar eu nu l-am gasit pana acum. Imi place sa citesc, imi place sa scriu, iar uneori imi place doar sa stau, si am nevoie ca cel cu care sunt sa-mi respecte aceste dorinte. Iar ceea ce vreau eu de la viata? Ei bine, vreau succes in domeniul meu de activitate, vreau multe proiecte, vreau sa muncesc si vreau sa ma inscriu in acel grup numit elita. Nu stiu cat intelegeti voi, baietii, dar noi fetele chiar ne maturizam mai repede si chiar incepe sa intelegem mai repede ce si cum e treaba cu aceasta lume. Singura problema care se pune in ceea ce priveste relatia cu un barbat mai invarsta: este tipa dispusa ca peste vreo 20 de ani sa ingrijeasca un bolnav. Pentru ca la 40 – 50 de ani ea va fi inca in putere, pe cand el, nu…

  • PurSiSimplu spune:

    mda…..sa dam acestui tip de femeie….un….3%?….din viziunea mea de barbat…..ce ai zice ca la frumoasa varsta de 20-24 de ani a fiicei tale ea sa iti prezinte un barbat care e de varsta ta, daca nu si mai mare?….felul in care te atingea …..aceasta experienta,precum si calmul,manierele se invata in timp, nu te nasti cu ele…la o varsta ce are un 2 in fata, normal ca nu ai o experienta in viata care sa satisfaca femeia…dar nici voi nu sunteti perfecte…sa imi zica mie o femeie de pana in 25 de ani ca stie ce vrea de la viata…ca eu unul nu ma intalnit….vrea sa petreaca ,sa isi traiasca viata.Asa sunt si tipii, pun mai putin accent pe inteligenta…..parerea mea e ca intr-o relatie, inveti unul de la altul sa nu mai repeti unele greseli…acea persoana care e in varsta a trecut prin asa ceva si de aceea stie cum sa se comporte.Asta este cursul ,etapele vietii.. pe cand unul tanar trebuie sa invete…se educa intr-o relatie…dar avansand aceasta relatie pasiunea va fi mai mare, fiindca poti sa zici ca ..te-ai maturizat langa acea persoana si respectul in acea relatie va fi mai mare….parerea mea….de 24 de ani..

  • Sabri spune:

    Eu am avut un prieten mai mare decat mine cu 14 ani.din pacate,relatia nu a durat mai mult de 2 ani pt ca el a devenit foarte gelos,fara motiv si am hotarat ca mai bine pun capat acum decat sa regret mai tarziu.Nu avea cine stie ce bani,dar arata foarte bine pt varsta lui de aproape 40.si m-au atras bunatatea si calmul lui.

  • Teodora spune:

    Sunt perfect de acord cu ceea ce ai spus aici. Sti, pana acum n-am gasit absolut niciun baiat de varsta mea (sau, sa zicem, intr-un interval de pana la vreo 5-6 ani mai mare) care sa se ridice la nivelul asteptarilor mele. Toti sunt mult prea imaturi si preocupati de cu totul alte probleme decat cele care ma preocupa pe mine, mult prea plini de ei si interesati doar de partea sexuala. N-am avut nici o relatie cu cineva mai in varsta pana acum, dar mi se intampla uneori sa ma surprind privind pe strada dupa diversi barbati trecuti de 35 de ani, poate si de 40. Sunt multi care arata inca foarte bine, si, pe langa acest aspect, toti sunt foarte eleganti si foarte manierati. Ah, si mi s-a mai intamplat sa visez mult timp, acum vreo doi ani, la o cunostinta de-a parintilor mei, un tip de 41 de ani acum, 39 atunci, care arata extrem de bine. Iar, in ceea ce priveste aspectul financiar… habar n-am cati bani avea… Iar in ceea ce priveste partea sexuala, daca cineva incepe sa aiba probleme de pe la 40 – 50 de ani… atunci nasol de el…

  • Carlitos spune:

    Vin si eu cu exemplul unei matusi a mele: la 26 de ani – studenta la Drept (la o faculatte particulara) – tipa a inceput o relatie cu unul din profesorii ei, pe care il admira enorm. Profesorul era cu un an mai in varsta decat tatal ei, avea doua mariaje esuate in spate, din al doilea rezultand si 2 copii, ambii mai mari cu cativa ani decat tipa in discutie. In ciuda tuturor acestor premize, cei doi s-au casatorit, dupa o relatie de vreo 3 ani. Au trecut 10 ani de atunci si tipa e, in prezent, complet nefericita. Are deja 36 de ani, isi doreste enorm un copil, inca de la casatorie, dar sotul e mult prea batran pentru a-i mai putea oferi acest “dar”. Desi a continuat sa-l iubeasca si sa-l pretuiasca enorm pentru inteligenta sa, mariajul lor s-a transformat in timp intr-o relatie strict platonica, intelectuala, fara prea mari sau dese conotatii sexuale… ca sa fiu si mai explicita, sotul “nu mai poate” nimic, nu doreste sa ia viagra sau alte medicamente, dar isi satisface uneori sotia oral…. iar acesta, in schimb, nu-i poate oferi nimic. Nu este insa suficient pentru ca cei doi sa sa simta impliniti sau fericiti.Pentru ca il iubeste si il respecta, tipa nu si-a pus problema sa-l insele sau sa se desparta de el, simtindu-se datoare sa-i ramana alaturi… insa lipsa unui copil o face sa se simta in permanenta frustrata, nefericita si incompleta ca femeie. Morala? Aceste relatii functioneaza atata vreme cat au totusi, in spate, si un suport sexual. In momentul cand acest suport nu mai exista, toata nevoia de a avea alaturi un om inteligent, cult, cu experienta de viata nu poate umple golul frustrarilor de natura sexuala, firesti la orice persoana adulta… fie ea femeie sau barbat.

  • brontozaurel spune:

    Tomata, eu am fost cu un barbat mai in varsta si principalul motiv, la maaare distanta de orice altceva a fost faptul ca stia cum sa atinga o femeie… like no other! NIMENI altcineva n-a reusit vreodata sa-mi provoace aceleasi senzatii. Discutii intelectuale? Nici nu s-a pus problema, desi, mda, tipul e chiar destept. Discutiile au fost amuzante pentru ca erau mereu in contradictoriu si cu toate astea n-am ajuns niciodata sa ne enervam cu adevarat, sa ridicam vreodata tonul vocii unul la celalalt. Mici rautati reciproce, asta au fost discutiile. Si maraiam uneori la el, dar in acelasi timp imi muscam buzele sa nu izbucnesc in ras. De partea financiara iar nu s-a pus vreodata problema. El are pe altcineva oficial, iar eu nu mi-am dorit vreodata ceva de durata.

  • anatati spune:

    Cred că se poate aplica această abordare dacă şi numai dacă fata de 20-25 de ani este: deosebit de cultă, foarte inteligentă şi rafinată. La prima vedere astea se traduc prin îmbrăcăminte şi la o mai atentă vedere se vede clar când a deschis gura. Sau dacă şi numai dacă inteligenţa şi manierele sunt singurele avuţii ale domnului trecut de prima tinereţe. Ba chiar şi de a 2-a.

  • Alina spune:

    Nu stiu daca exemplul dat e cel mai potrivit, acolo fiind vorba si de “nevoia” ciudata a lui Cameron de a avea grija de partenerul ei (de asta s-a casatorit cu un bolnav de cancer si acum a facut o mica obsesie pentru un tip care merge in baston si e dependent de Vicodin). Diferenta de varsta dintre ei (ca actori, dar asa pare si in serial) e de 20 ani.Ce mi se pare mie interesant la cuplurile de care vorbesti e ca mereu tipul e ori foarte bogat, ori foarte admirat/apreciat in domeniul sau. Oare s-ar indragosti o tinerica de un tip cu 20-30 ani mai in varsta ca ea daca nu ar poseda el unul din ingredientele astea minune?

  • fain spune:

    pacat ca procentajul este atat de mic… majoritatea are in for the money

  • Pingback/Trackback

    Ce isi doresc fetele – 10 lucruri « Caramea

  • strengarita spune:

    mereu m-am simtit atrasa de baieti cu cel putin 4, 5 ani mai mari…
    nu am facut parte din categoria fetelor ce se certau pt cel mai ravnit baiat din clasa si nici n-am alergat pe holuri in speranta ca eu sunt aleasa celui mai dragut baiat din liceu…
    M-au atras baietii mai mari…si cu cat inaintam in varsta am realizat ca imi plac barbatii maturi , cu perspectiva de viata , ancorati in realitate…
    N-am avut o relatie cu vreun barbat din categoria asta, insa am avut parte de o experienta diferita cu un barbat de 35 de ani…A dovedit ca e un amestec de copil cu maniere mature…Am dormit o noapte in bratele lui fara sa se petreaca ceva intre noi. A incercat ca orice barbat, si-a facut-o la modul cel mai pasional si mai tandru posibil, fara sa depaseasca limite , fara sa ma faca sa ma simt prost, fara sa ma critice pt reactiile mele usor salbatice si copilaresti. N-am fost o finete de fata asa cum ar fi meritat…nu m-am culcat cu el pt ca ma sperie o relatie de genul…dar, recunosc cu inima pe inima ca as repeta experienta acelei nopti. Daca ma intrebati ce-as vrea sa schimb…as spune ca reactiile mele …NU M-AS CULCA CU EL…din aceleasi motive pt care n-am facut-o nici atunci…dar nu m-am simtit niciodata mai protejata, mai dorita, mai respectata si mai iubita ca atunci…
    Nu am multa experienta si poate sunt subiectiva…dar privind in urma as putea concluziona ca nici atunci cand am iubit vreun tinerel…n-am simtit atata tandrete si pasiune,,,
    M-am rezumat la un exemplu …dar aceiasi persoana…e si in viata de zi cu zi un om minunat…si daca as regreta vreodata ceva…e faptul ca nu mi-a fost dat sa-l cunosc in mai-de-aproape…ca ne despart atatia ani…si ca nu poate fi decat ceva ce imi voi refuza mereu…
    El nu e singurul caz…am amici , prieteni…cu varste cu mult mai mari ca a mea( eu am 22)…si sunt oamenii cu care pot discuta orice …la orice nivel…comparativ cu cei de varsta mea…cu care ma rezum la banalitati cotidiene…nu am intalnit inca pe cineva care sa depaseasca limita asta… :D :D:D
    Deci…facand abstractie de piti…care umbla dupa bani…sunt sigura ca exista fete care isi iubesc partenerul cu toate ca e cu mult mai mare ca ele…desi privind din exterior…pare doar interes…

  • Ned.Kelly spune:

    Motivul este cit se poate de simplu si clar! …domnitele acestor vremuri sunt ff emancipate ,independente si ‘inteligeante’ astfel ca n-au nevoie de barbati tineri ‘prosti’ si saraci ci numai de barbati virstinici(chiar si octogenari) dar care sunt foarte maturi la buzunar of course!

Adresa email nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Switch to our mobile site