ÎN PANA MEA

Blogul care-ţi scoate nervii la plimbare

IPodul şi adâncimile sufletului

inpanamea.ro

Într-un interviu recent pentru Cotidianul, Gabriel Liiceanu declară următoarele:

“Dar în ce contratimp trăim! Cine mai stă astăzi – şi pentru cine? – zece ani pe “Iliada” lui Homer numai pentru a înţelege “forma absolută a prieteniei”? Nu poţi să propui asta ca ideal unui tânăr care-şi împarte minutele între vorbitul la mobil, navigatul pe Internet şi căştile IPod-ului bine înfundate în urechi. O civilizaţie care s-a născut în marginea clipului MTV nu este una pe care o aduci uşor în preajma hermeneuticii “libertăţii pure” întrupate de Ariel-ul shakespearian.”

Doresc să fac câteva observaţii pornind de la rândurile de mai sus:

În primul rând, noi nu suntem vinovaţi. Deşi sunt preocupările noastre, MTV-ul, Internetul, vorbitul la mobil, acestea ne-au fost vârâte pe gât treptat, începând din copilărie puţin câte puţin. La fel ca regii ce preveneau otrăvirea luând câte-o doză mică de otravă în fiecare zi, ne-am primit şi noi porţia în firicele atât de mici încât n-am mai apucat să-i constatăm nocivitatea. Ne-am obişnuit deja cu stilul ăsta de viaţă, e parte din noi şi un altul devine absurd şi plictisitor.

Cine e de vină? Mass-media în primul rând. Datorită ei suntem ceea ce suntem. Era inevitabil ca această maşinărie perfidă ce a reuşit să prostească oameni în toată firea să n-aibă acelaşi efect unor copii, deveniţi azi la 20 de ani o generaţie cu puţine aşteptări.

Dar până la urmă metamorfoza tinerilor peste veacuri era inevitabilă. Tinereţile ignorante nu se consumă doar pe plaiurile noastre, sunt peste tot şi nu ştiu clar dacă “americanii-s de vină” cum zicea Tudor Chirilă pe vremea când încă mai însemna ceva pentru mine.

Am încetat să mă mai uit demult la televizor. Şi când o mai fac, o fac pentru emisiuni şi documentare încă necompromise. Dar butonând în căutarea lor, mai găsesc moderatori despre care mă întreb cum îi ţine obrazul să cheme nişte nevinovaţi slabi cu duhul şi să râdă de ei( vezi un oarecare Fernando şi-o altă tipesă mare amatoare de manele şi fotbalişti) de dragul audienţei.

Într-adevăr asta ne caracterizează: spectaculosul. Avem audienţă mare, ne vin banii suntem nişte moderatori de succes. O facem oricum. Chemăm bărbaţi cu perucă, agramaţi prezicători în stele şi ţinem oamenii cu gura căscată holbându-se la noi.

Un Andrei Pleşu la Garantat 100% devine plictisitor. E bătrân, prostimea e sătulă de bătrâni. Atmosfera caldă, subtilităţile frumoase, vorbele de duh pline de înţelepciune nu prind la majoritate. Bătrânii plac doar dacă vin însoţiţi de o bunăciune de-o vârstă cu noi. Altfel n-au niciun haz.

Nu se mai poate face nimic, domnule Liiceanu. Cel puţin, nimic radical. Asta este, vremurile s-au schimbat şi suntem pierduţi dacă nu ne conformăm lor.

Dar nu trebuie să deplângem situaţia sau să ne punem cenuşă-n cap. Nu moare lumea. Doar se transformă. Personal, m-aş plictisi într-un autobuz de tineri literaţi, cunoscători de filozofie, greacă veche şi alte cinci limbi.

Mersul împotriva curentului trebuie să presupună un mare efort. Dar nădăjduiesc că încă mai există tineri care “forează marile adâncimi ale culturii” şi nu se mulţumesc să trateze marile probleme ale omenirii doar la suprafaţă.

Categorie Andrei Boar
Etichete: ,
  • adelina spune:

    eu folosesc mp3-ul pe post de scut anti-manele(deaorece manelele au acelas efect ca lupul din “capra cu trei iezi”-mananca totul in calea lui in acest caz mintile).iar cand e vorba de citit daca nu am bani sa mi cumpar cartile pot foarte bine sa merg la diverta din plaza mall sa mi aleg o carte din acea multime sa ma instalez fericita intr un fotoliu sau p un scaun si sa mi incep lectura pe gratis.simplu nu?

  • Literatul batran spune:

    Ai deschis un fel de cutie a Pandorei cu articolul asta. Bineinteles ca generatia I-Pod a sarit de fund in sus, spunand ca ei n-au nicio vina si ca de vina pentru faptul ca nu citesc e pretul cartilor. Hai sa fim seriosi. Daca chiar n-ai bani, inca mai exista biblioteci. Cum ce sunt alea biblioteci. Scoate-ti un pic castile din urechi si-am sa-ti explic.

  • Marius spune:

    Nu e chiar asa. Nu e vina televiziunii sau a mediei. Nu te obliga televizorul sa te uiti la el sau sa faci ceea ce vezi acolo. E problema lipsei modelelor. Cand ti se da ca exemplu un “jmecheras de bani gata” atunci incerci sa fii ca el. Daca ai identifica un exemplu intr-o personalitate din cultura, ai incerca sa fi ca ea. Dar totul tine de coloana vertebrala si de numarul de neuroni. Ai destui neuroni incat sa identifici corect exemplul demn de urmat? daca da, ai coloana vertebrala necesara incercarii de a deveni acel exemplu? daca raspunsul e da la ambele intrebari, faptul ca ii infunzi castile in urechi nu mai are relevanta.

  • Lexi spune:

    Ei si ce daca ne uitam la TV?Si ce daca ascultam muzica la iPod?Si ce daca “uscam” ‘netu?Asta nu inseamna ca suntem nijte pierduti in spatiu, parerea mea. Sunt sigura ca tinerii ar citi, asta daca o carte nu ar fi 50 lei sau mai mult. Daca vrei sa inveti, inveti din absolut orice, iti extragi “seva buna” din orice idiotenie. Mai important e sa invatam ce e amuzament si ce e cultura, sa facem clara distinctia existenta.In concluzie, in viata tre’ sa vezi de toate si sa auzi de toate, altfel nu stii cu adevarat ce e bun si ce e rau.

  • Andreea Ursu spune:

    Cam asta cred si eu. E drept ca tineretul din ziua de azi nu mai e ca cel de acum cateva zeci de ani, dar la fel de drept va fi ca nici cel de pest alte zeci de ani nu va fi la fel ca cel de azi. O fi mai bun sau mai rau, o sa vedem la momentul ala (sau nu). Pana sa dau de sfera blogurilor aveam intr-adevar impresia ca tinerii anilor 2000 sunt toti niste cocalari, niste inculti, agramati etc. Ei bine, nu-i chiar asa. Mai sunt o groaza care au un cuvant de spus, care stiu sa pronunte corect cuvantul ala, care stiu sa puna cuvintele corect in propozitie si cu ele sa formeze adevarate discursuri, eseuri, lucrari chiar posturi de buna calitate. Asa ca, chiar daca ai iPod, mp3 player si esti la curent cu ultimul videoclip de la Depeche Mode (nu ca ai avea cum sa nu fii) asta nu inseamna ca nu l-ai citit pe Dostoievsky sau ca habar n-ai ce-i aia hermeneutica.

  • Literatul batran spune:

    Ai enumerat mai multi vinovati pentru faptul ca tinerii de azi raman in general la suprafata fenomenelor culturale. Ai uitat insa unul foarte important: parintii. Fiul meu are aproape opt ani si citeste deja miniromane adaptate varstei lui (Mark Twain, editii prescurtate etc). Se uita la televizor doar la programele “controlate” de noi parintii si din care mai poate invata cate ceva. La fel si cu calculatorul. Generatiile de copii de azi cresc avand ca dadaca televizorul. Copiii se uita la televizor inainte sa invete sa vorbeasca si asta are consecinte grave asupra dezvoltarii lor ulterioare. Nu degeaba se spune ca la inceput a fost cuvantul, cel incarcat de simboluri si abia dupa aceea imaginea…

Adresa email nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Switch to our mobile site