E foarte ciudat felul în care identific de la o vreme toate acele situaţii care s-ar potrivi să fie povestite aici. Ba începe să mă şi urmărească parcă expresia „în pana mea”, utilizată de prietene, în al căror vocabular stă la rang de „Doamnă iartă-mă, ce prostii vorbesc!”
Şi dincolo de faptul că încă nu m-am hotărât dacă această atenţie sporită asupra momentelor traduse prin: !”#¤%&/(!!!! e benefică sau mai degrabă nu, mă gândeam la oameni şi manifestările lor în situaţii tensionate.

Şi aici trebuie să vă mărturisesc că nu am o problemă foarte mare cu Ceafă-Lată-Gâtu-Gros din maşina alăturată de la semafor, care-mi urlă tot felul de frustrări, că nu l-am lăsat în faţa mea la stop.
Nici chiar cu vecinul de la 5, care-şi bate nevasta de 3 ori pe săptămână, mai regulat decât merge la biserică. De mers, merge, că doar e om cu frica lui Dumnezeu. Iar de bătut, o bate, ca să se ştie cine-i bărbatu-n casă. Ca să ştie tot blocul, mai exact, că le-am învăţat scandalurile pe de rost. Iar eu stau la 3, mulţumesc de întrebare.

Nu înţelegeţi că încurajez asemenea comportamente, dar ele se manifestă izolat şi în perimetre proprii.
Dar ăia care apar la televizor şi prestează nestingheriţi mă scot din toţi pepenii. Pentru că ei părăsesc nişte limite şi ajung în zona publică, unde pot trece drept exemple. Şi dintre toţi, cea mai mare problema o am cu o televonelă (nu ştiu dacă se mai difuzează) de pe Acasă-TV, în care o familie de ţigani e în centrul acţiunii.
Probabil nu ştiţi despre ce vorbesc, daţi-mi voie să vă lămuresc. În familia asta se întâmplă aşa, din câte am prins: bărbatu’ se ocupă cu înjurături pseudoromâneşti şi pumni căraţi nevestei, iar ea îi îndură cu un fel de haz de necaz şi supunere casnică. De ţie ca telespectator îţi cade faţa de uimire şi telecomanda pe jos. Asta ca un semn de la divinitate, că dacă tot nu ştii să foloseşti tehnica în scopuri educative, măcar las-o-ncolo şi-apucă-te de altele. Altele mai creştineşti, nu altele-nevestele.
Ţiganii ăştia fac un specatol ieftin şi de prost gust, care ţine însă publicul în fotolii cu ochii cât cepele. Iar în pauzele publicitare se derulează campanii împotriva violenţei în familie. Câtă coerenţă, atâtea rezultate!