Ne-am săturat de E-uri. Sau, mai bine zis, ne-am săturat cu E-uri. Şi dacă nu ar fi fost destul, Guvernul ne-a mai băgat pe gât un bir. Mâncăritul, ca o urmare firească a fumăritului şi a văcăritului feudal. De aici şi până la fandacsie nu a mai fost, însă, decât un pas. Căutăm nod în papură, ba chiar facem şi glume pe seama bietei taxe, ca şi cum nu ar fi introdusă pentru sănătatea noastră. S-a ajuns până acolo încât bănuim executivul de practici injuste, că ar dori să ne bage mâna în buzunar şi să ne ia şaorma de la gură. Atâta zbatere culinară pe baza unei biete taxe financiare, rar ne-a fost dat să înghiţim. Ni se recomandă, de către obscuri guru vegetarieni, dieta bazată pe legume şi fructe proaspete, fără să ni se spună de unde să le procurăm. Probabil că din hypermarket, ca să contribuim la creşterea PIB-ului Turciei, nu-i aşa? Alţii, şi mai ecologişti, ne sfătuiesc să mâncăm varză creaţă românească, de grădină, dar uităm că este stropită cu apă din fântăna în care colcăie nitriţii. Pseudospecialiştii în nutriţie recomandă, chiar, folosirea în supe a ciupercilor Pleurotus. Adică, din acelea cultivate pe gunoi de grajd de la văcuţe, care mănâncă nutreţuri combinate, care conţin vrejuri de soia modificată genetic, plouate de ploi acide, prăfuite de vânturile Bărăganului, legănate de cutremurele Vrancei şi iradiate de microundele de la telefoanele mobile. Halal, specialişti !

Şi eu m-am săturat de E-uri. Câteodată, mă şi mir cum am ajuns până la vârsta asta. La micul dejun mâncam, odată, fulgi de porumb bogaţi în stearat. De magneziu, nu orice fel de stearat. Un sandviş cu ceva MLM şi unt cu succinat îmi era de ajuns să mă satur înainte de a înghiţi, ca să nu sughiţ, un ceai negru cu puţină sibutramină, plus aspartamul încorporat. Aşa, de gust. Şi pentru că mi se părea cam dulce , dădeam pe gât, a la longue, un pahar de suc plin de mitrozină, gumă arabică cu acid citric, numai bune la sănătatea omului. Cel puţin aşa scria pe etichetă. “Consumaţi cu încredere produsele noastre naturale”. La sfârşit, adică la sfârşitul textului micrometric parcurs în fugă, identificam elementele hrănitoare care aveau să-mi ţină de foame tot restul zilei: crestina, E 120, ciclamatul, ascorbicul, benzoatul şi deliciosul acetsulfam. La prânz, pentru că nu aveam timp să ajung acasă, îmi preparam la serviciu o supă instant bogată în betacaroten cu urme de allium (ceapă). Seara, după o zi obositoare, mă delectam cu o infuzie de slăbit indiană, din plante proaspete, ambalate pe vapor, bogată în toate cele necesare organismului şi, mai ales, în E-uri.

Drept pentru care, am hotărât să fac un experiment. Pe pielea mea. Sau, mai bine zis, pe burta mea. Pentru început, am procurat din zona Fundulea un pumn de seminţe certificate din specia lăptuca prostului. Le-am pus într-un ghiveci cu mraniţă de la florărie, după care le-am supravegheat toată iarna. Le-am udat numai cu apă plată de Bicaz şi le-am cântat numai de Marius Ţeicu. Într-o zi, când am considerat că a venit timpul şi s-a făcut lăptuca mare, am sacrificat recolta de Fundulea într-un castron de Cucuteni, ca să fie tacâmul complet si natural. Am adăugat cu atenţie un praf de sare de mare şi o lingură de oţet, musai fermentaţie din vin, de Tecuci. Am savurat, plescăind de plăcere, această “salată natur 100 %” şi am răsuflat uşurat. Scăpasem, în sfârşit, de obsesia E-urilor suprataxate. Dacă vrei, poţi, îmi spuneam !Există şi preparate care nu conţin gustoasele otrăvuri mult hulite. În plus, ai dat cu tifla executivului şi nu ai plătit nicio taxă pe ramazam…

…Bulversat de situaţia jenantă în care mă aflu, aceea de evazionist fiscal cu bună ştiinţă, îmi extrag tacticos o porţiune de lăptucă insinuată printre incisivi. Deodată, o flacără aproape violet îmi străbate întreaga fiinţă. Rup scobitoarea, dau buzna in bucătărie, înşfac cutia cu sare de mare şi rămân cu ochii pironiţi pe etichetă. Undeva, către finalul textului, stă scris negru intens pe alb murdar: antiaglomerant, E 536. Simt cum mă cuprinde disperarea. Sunt un Aşchiuţă, un “7 din cărţi” ingenuu prins cu raţa sau, mă rog, cu lăptuca în gură. Mă crezusem un Al Capone al evaziunii fiscale, contra unui Guvern naiv şi uşor de păcălit. În veci, scuze, domnilor miniştri !Voi, muritori ce intraţi să mâncaţi şaorma, lăsaţi orice speranţă !Taxa de-i spune “mâncărit”, nu-i uşor de păcălit…Sănătate !