Ieri am fost la supermarket şi după ce m-am învârtit printre rafturi să cumpăr cele trebuincioase, am ajuns la raionul de mezeluri. Şi pentru că nu pot să îmi iau singură ce-mi trebuie că sunt acolo nişte tanti care te servesc… am stat la o coadă care de fapt n-avea nici cap nici coadă. Imediat după ce au fost serviţi cei dinaintea mea, ştiindu-mă acolo dinaintea altei doamne, care oricum n-avea nici o vină, vânzătoarea întreabă foarte zeflemitor care-i la rând. Eu, spun, bineînţeles că “moi”. Apuc să îi zic ce-mi trebuie şi numai o văd că pleacă în partea cealaltă să o întrebe pe doamna mai înainte menţionată ce doreşte. La care eu râman cu vorbele în eter şi cu privirea pierzându-mi-se după vânzatoare. [Aş folosi alţi termeni, da' am auzit ca mai nou bloggerii au cod deontologic şi oricum nu vreau să jignesc vreun animal.]

Scurtă pauză publicitară să va informez că înainte cu vreo 10 minute venisem de la farmacie unde o ţărancă [şi aici chiar nu jignesc pe nimeni, pentru că era de la ţară] aproape că mi s-a bagat în suflet şi nu m-a lăsat să îmi iau restul din farfuriuţa aia de dinaintea gemuleţului că dumneai se grăbea. Nu ştiu unde şi nici nu-mi pasă. Nu i-am zis nimic, în schimb i-am împuiat capul prietenului cu diferite apelative la adresa respectivei.

Am revenit la episodul cu vânzatoarea. Pentru că în privinţa ţărăncii nu acţionasem, acuma era momentul meu de glorie. Încep şi ridic vocea la dumneai spunându-i că eu eram următoarea la coadă şi că nu vedeam sensul întrebării ei, dacă tot pe cine voia ea să servească servea. La care, fâţa aialaltă de era în trupa ei s-a apucat să urle la toţi clienţii că “în cealaltă parte e coada”.
Ma rog… prima m-a mai enervat o dată şi pentru că ştiu eu că ţara asta nu se redresează fără reclamaţii şi alte avertismente, la prima abatere mă voi adresa superiorilor.