De când s-a renovat cât de cât centrul vechi al Bucureştiului îmi fac veacul pe acolo. Îmi plac la nebunie terasele care își dau pături pentru că aşa era în Praga. Asta nu mă face să mă simt ca acolo, dar mă face să mă gândesc că ne civilizăm.
Chiar dacă s-au deschis multe terase şi s-au pavat străzile încă miroase a urină şi răhăţei şi încă trebuie să ocolim micii puradei care-şi fac şi ei veacul în centru.

Ăsta e un mic intermezzo că nu pot să mă abţin, ce vreau eu să punctez este că nu înţeleg ce-i cu atâţia străini? Unde întorc capul aud câte unul care se minunează de chestii sau pur şi simplu îşi vede de viaţa lui.
Îi văd cu aparatele de gât, cu ochii pe clădiri (doar să se plimbe-n cerc că nu-i mare lucru de văzut) sau bând bere la terase şi mă întreb sincer ce caută în Bucureşti?

Ieftin nu e, frumos nu e, atracţii turistice n-avem şi femeile frumoase au plecat majoritatea-n Italia.
Ce vor? Ce caută?
Or fi în trecere, or fi venit la studii, or fi cu afaceri? Şi ăia tinerei?

Am văzut un grup de francezi care erau fericiți aşa cu totul. Discutau cu toţii şi erau gălăgioşi şi râdeau şi eu mă uitam cu ochii mari nevinovaţi (nu ştiu franceza) şi încercam să dibuiesc de ce-or fi aşa veseli.
Pe de-o parte mă bucură.
Pe de alta mă gândesc dacă e meritul Ministrului Udrea? Pe alta mă gândesc că sunt şi ei curioşi să vadă de unde provind d’alde ăştia care apar la tv că fac tâmpenii. Sau să vadă curajoşii din noi de când cu Horia Creţan. Sau pur şi simplu au nimerit aiurea.
Pe de alta mi-e ruşine că nu avem ce să le dăm, noi, bucureştenii. Poate harta spre Sibiu sau Cluj.
În fine.

În încheiere… am văzut o secvenţă din serialul ăla cu State. Am vrut să mă arunc de la etajul patru de ruşine, dar îmi iubesc viaţa. Înainte ca vreun post tv să mai facă un asemenea film şi înainte să iasă peste hotare propun să supunem la vot. Eu mă opun fără drept de apel.