Mie-mi plac filmele!!! Aş vedea filme fără oprire zi şi noapte, ceea ce şi fac (ups) de ceva vreme… Şi după ce văd un film mă apuc să descifrez simbolurile, să discut despre el, să-i găsesc momentele cheie şi normal, să-l proiectez în realitatea în care trăiesc. Nu de puţine ori m-am trezit brusc la auzul cuvintelor: „Femeie, viaţa nu e ca în filme, revino-ţi!”

Am văzut filme cu femei care se ridicau din propria cenuşă şi deveneau femeile fatale ale Universului, pe când în viaţa reală femeile nu se ridică deloc după o bătaie cruntă, cel mult fug la mamele lor, sunt date la ştiri şi se întorc în mizerie.

Am văzut copii care fug de acasă şi sunt (de fapt) nişte genii ale societăţii, care înfrâng toate ispitele răului social şi ajung să termine Harvardu’ ca şefi de promoţie. În realitate, un copil fugit de acasă e sortit eşecului şi are minime şanse de supravieţuire în libertate.

Am văzut tineri care îşi iau viaţa în mâini, fac copii, ţin şi şcoala, muncesc şi îşi permit să închirieze un apartament imens cu vedere la ocean. Sunt mereu îmbrăcaţi decent şi au mâncare bună, bani de benzină, haine pentru copil. Pe pământ lucrurile stau cu totul altfel şi dacă te angajezi nu-ţi permiţi să plăteşti nici chirie şi nici hainele la copil, renunţi la şcoală şi devii alcoolic din cauza problemelor.

Am plâns cu lacrimi de crocodil la cele mai mari şi frumoase poveşti de iubire. Doamne! Câte greutăţi au întâmpinat şi câtă iubire şi-au purtat, cât romantism şi câtă dramă, câte impedimente şi totuşi … finalul e tradiţionalul cântec de nuntă. În viaţa de zi cu zi nu e aşa. Nu va fi niciodată perna cu petale, lumânarea perfectă, apusul măiestuos, trecerea peste greutăţi împreună şi nunta aia în grădină cu un milion de flori!

Nu, o ştim prea bine…

Şi nu uit să spun despre acele filme unde personajul principal este bătut, împuşcat, călcat cu maşina, zguduit de tren şi la final este foarte puţin lovit, poate să meargă drept cu tricoul sfâşiat pe unde se vede un abdomen perfect. Mai are putere să-şi ia iubita în braţe şi s-o sărute fără s-o mânjească de sânge. Noi nu suntem supermani şi dacă ne-am luat-o după ceafă există riscul să dăm colţul în lumea aia unde e mereu verde… mai mult de atât, dacă supravieţuim, iubita/iubitul nu va săruta niciodată o persoană fără dinţi.

Ah, era să uit. Şi cuplurile cu dimineţile lor perfecte, chipul superb, gura care miroase a levănţică şi lumina care pică graţios cât să le mângâie feţele şi nu să le intre brutal în ochi. Nu, nu, nu! Dimineţile normale sunt alea când fugi la baie să te speli pe dinţi şi te sperii de tine în oglindă. Partenerul face cafeaua şi sparge o cană. Te grăbeşti la muncă şi pleci în şosete… astea-s dimineţi de vis!

Viaţa nu e ca în filme, dar ne putem preface că e!