Blogul care-ţi scoate nervii la plimbare

Marele masturbator – un articol semnat de Cristian Tudor Popescu

Medicina încă nereformată de T. Băsescu consemnează existenţa mai multor tipuri de onanişti.

 

Unii au nevoie pentru a se excita şi a ajunge la orgasm de poze sau de filme. Alţii urmăresc femei prin parcuri şi se masturbează privindu-le de la o distanţă convenabilă. Mai sunt şi fetişiştii, cei care folosesc, de pildă, chiloţi sau ciorapi de damă pentru a se autosatisface.

 

Există însă şi Citește mai departe

Copil Pur

Era imposibil să-mi dau seama ce vârstă are Jun Ko. Micuţă, o figurină de porţelan, ca mai toate japonezele, putea fi oriunde între 18 şi 39 de ani. Mâinile îi miroseau a ceai verde. Când mă durea capul, şi mă durea des, mă punea să închid ochii şi mi-i apăsa cu degetul mare şi arătătorul – prima dată m-am speriat că-mi ies din cap. După aceea îmi făcea un masaj, de fapt nu masaj, mă atingea pur şi simplu pe tâmple şi pe ceafă. Şi, în sfârşit, îmi punea ambele mâini pe gât şi mă strângea uşor, apăsând nişte puncte numai de ea ştiute. Mă cuprindea o senzaţie de cădere lină în gol, de abandon plăcut, nu mai aveam corp, cădeam în mine însumi aşa cum visam în copilărie. Jun Ko se oprea întotdeauna când eram pe punctul de a Citește mai departe

Eşti pe persoană fizică cu Mirela?

Prietenii mei tinerii, în special băieţii, au actualmente o problemă în a desemna printr-o expresie potrivita amorul neplatonic. Când vorbesc despre relaţia cu o fată, zicerea pe care o utilizează cel mai des este “I-am tras-o”, sau, în cel mai bun caz, “Ne-am tras-o”. Foarte popular este şi îndemnul, Citește mai departe

Referitor la tigrul omorât de un vânător

Ați auzit cu toții despre tigrul care a fost împușcat de un brav vânător român…

 

Citind comentariile de pe gândul.ro mi-a plăcut unul în mod special care vorbește despre vânător :

N-a facut decat sa dovedeasca cu cata incompetenta s-a actionat.

Cica: “am tras in el de la 3-4 metri si s-a intors inspre noi. Daca nu se intorcea…scapa” :) )))))))))))))))

Bai, distrusule! Ce cautai la 3-4 metri? Vroiai sa-i infingi sageata de tranchilizant cu mana in *?
De asta ai pusca, ca sa tintesti de la o distanta sigura, asa cum se poate vad din multe alte filmulete.

Ce credeai ca o sa faca tigrul daca tu esti in spatele lui asa aproape si-i infingi ceva??? O sa se uite dupa tantarii din padure??? EVIDENT ca se intoarce.
Eu daca-ti * o palma dupa cap, nu te intorci sa vezi cine ti-a dat??? Prostalaul satului.

Si dobitocul de veterinar care a facut tranchilizantul, l-a dozat ca pt. un caine, cel mai probabil. Nicidecum pt. cea mai mare felina din lume, un animal de prada, cu un organism foarte puternic.

Ce explicatii, fratilor!!!!:))))))) Ca in filmele cu prosti.
Statea la 3-4 metri, il inteapa si nu se astepta sa se intoarca :) ))))))))).

Oare astia sunt chiar atat de retardati sau o “ard” aiurea ca sa inventeze un motiv pt. uciderea tigrului?

Parca nu-mi totusi sa cred ca exista atata prostie!

 

Cearta europeană – faza pe naţiuni

Finlanda a cedat pe jumătate, dar Olanda e inflexibilă. Nici vorbă de intrat în Schengen, deocamdată. De vreun an încoace, România şi Bulgaria trăiesc frustrarea de a Citește mai departe

Pornografia zâmbetului

Într-o vreme, în seara câte unei zile crâncene, când mă durea creierul ca o măsea, mă uitam la filme porno. Alt nivel de film nu mai receptam, nici măcar unul de serie C. Nu rezistam mai mult de un sfert de oră. Ceea ce mă făcea să renunţ erau uguiturile, chiţcăielile, miorlăielile, răgetele scoase în special de către coechipierii femelă. Toate aceste sunete sugerau extazul, accesul la o stare de graţie a plăcerii de natură cvasidivină – de unde şi câte un “Oh, God!” din când în când. Asta în vreme ce persoana respectivă se gândea probabil la ratele pentru apartament.

Tăiam sonorul. Era ceva mai bine, dar tot rămâneau grimasele, schimele, gurile convulsive, mugetele mute.

Senzaţia asta o trăiesc acum generalizat, în faţa zâmbetelor de la Citește mai departe

Facebook pe cartela SIM

 

Chiar dacă unii operatori de telefonie mobilă oferă acces gratuit la contul de Facebook folosind serviciul de date (internet mobil) aceasta presupune activarea lui și un telefon mobil care să aibă un browser încorporat. Una din primele noutăți cu adevărat interesante de la Congresul Mondial de telefonie de la Barcelona este cartela SIM de la Gemalto prin care oricine poate folosi contul de Facebook de pe telefonul mobil, chiar dacă nu are activat serviciul de internet mobil sau telefonul este unul fără browser. Aceasta se face prin intermediul unei aplicații preinstalate pe cartela SIM care folosește funcția de comunicare prin SMS (pe care aproape orice telefon de pe glob o are activată). Aplicația permite actualizarea statusului, acceptarea cererilor de prietenie, accesul la mesaje sau la wall și are un sistem de notificare a noutăților care le afișează în timp real pe telefon. Aplicația este disponibilă gratuit pentru o perioadă de probă, apoi presupune plata unui abonament.

Sursa: Dan Virtopeanu

 

 

Va candida Donald Trump la preşedinţia SUA?

 Miliardarul american Donald Trump le-ar fi spus prietenilor că se gândeşte serios să candideze la alegerile prezidenţiale din SUA din 2012. Trump ar dori să fie candidat al republicanilor, potrivit The Telegraph.

Trump ar intenţiona să facă un anunţ în acest sens la ultima ediţie din actualul sezon al show-ului de televiziune „Ucenicul”, care se va difuza în primăvară, potrivit declaraţiilor lui Ronald Kessler, un respectat jurnalist de la site-ul conservator de ştiri politice Newsmax, notează Agerpres. 



Reprezentanţii lui Donald Trump nu au răspuns solicitărilor făcute de cotidianul britanic de a comenta informaţia privind Citește mai departe

Adrese de email de la Facebook

Reţeaua socială Facebook va anunţa luni lansarea propriul său sistem de mesaje e-mail, potrivit Agerpres.

 

Grupul va organiza o conferinţă de presă, în cadrul căreia ar urma să dezvăluie ceea ce sursele din interiorul companiei numesc “Gmail killer”, referire la sistemul de mesaje e-mail al Google.

 

Ambele companii sunt angajate de mai multe săptămâni într-o luptă privind accesul la datele de contact ale utilizatorilor lor. Google a blocat accesul Facebook la carnetul de adrese ale utilizatorilor de Gmail, după ce Facebook a refuzat să Citește mai departe

Page Rank